Conducerea Primăriei din Berești-Bistrița pare a fi adepta mai vechii acțiuni „3R” – recuperare – recondiționare – refolosire, dar într-un sens cît se poate de bun. Veche de peste 50 de ani, Școala din Itești a fost, anul trecut, închisă la cererea Inspectoratului de Stat în Construcții. Reconsolidată pe banii Uniunii Europene, aceasta va adăposti, însă, cel de-al treilea Centru de zi din județ. „Proiectul Phare pe care l-am depus pentru înființarea Centrului de zi ne-a fost acceptat și, astfel, am primit peste trei miliarde de lei din partea Uniunii Europene pentru amenjarea acestuia. Acum sîntem în faza organizării licitației pentru alegerea firmei care se va ocupa de consolidarea imobilului și amenjarea Centrului de zi, care se va deschide în toamnă”, ne-a declarat Maria Juncu, primarul comunei Berești-Bistrița. Pentru mamele din comună, viitorul Centru de zi are toate șansele să fie o adevărată mană cerească, în condițiile în care, peste zi, nu vor mai avea grija odraslelor, care, odată aduse aici, vor rămîne în grija educatorilor de la Centru.
Apariția Centrului de zi de la Itești a stat inițial sub semnul întrebării. „În vara anului trecut am invitat-o pe doamna Juncu la un seminar la Predeal, unde s-a convins de utilitatea centrelor de zi pentru copii. Prin urmare, la întoarcere a convocat o ședință a Consiliului Local, care a avut pe ordinea de zi doar problema înființării centrului, dar, după vreo două ore de discuții cu consilierii locali, am plecat convins că aceștia nu vor fi de acord cu ideea. Peste numai două zile am avut, însă, supriza să mă sune primărița de la Berești și să-mi spună că membrii Consiliului Local s-au răzgîndit și au fost de acord cu proiectul”, și-a amintit Sorin Brașoveanu, directorul Direcției Generale pentru Protecția Copilului. În aceste condiții, Centrul de zi de la Itești va fi, după cele de la Orbeni și Podu Turcului, cel de-al treilea din mediul rural. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns