Școla nr. 1 din Jăvreni a devenit, de anul acesta, un loc unde sînt depozitate lemne, gunoaie și bănci rupte. Și-au făcut culcuș aici cîinii vagabonzi și oamenii fără căpătîi. Odinioară, aici își desfășurau activitatea cîțiva învățători și profesori, exista un laborator și o sală de spectacole. Deși numărul copiilor este destul de mare, se pare că singura școală de la Jăvreni a fost lăsată în paragină prin „bunăvoința” unora, astfel că micuții sînt nevoiți să facă naveta în Onești. „Am un copil în clasa întîi și îmi este tare greu cu naveta. âl trezesc la 5.30, îl pregătesc de școală și apoi merge cîțiva kilometri pînă la autobuz. Era o școală bună pentru clasele I-IV”, ne-a spus Marieta M. din Jăvreni. în aceeași situație cu micuții de clasele primare sînt și cei care trebuie să meargă la cămin și clase pregătitoare.
Fosta școală este amplasată cam în mijlocul satului, însă imaginea
acesteia îți aduce aminte de vremurile din timpul războiului. Tavanul căzut peste bănci, scaune rupte și aruncate, mormane de lemne netăiate aruncate în fosta sală de spectacole, cărți rupte, geamuri sparte, sobe distruse. Doar o dormeză pusă într-un ungher ferit de
ochii lumii servește drept loc de ghidușii pentru tinerii de la discotecă. Vecinii sînt îngrijorați că o țigară aruncată la întîmplare sau un foc pus intenționat ar putea transforma clădirea în torță. „Casa mea e chiar lîngă școală și în fiecare noapte fac pază, ca să nu dea foc cineva. Cum apa e la noi o problemă, poate să ardă tot
satul”, ne-au declarat vecinii de lîngă școală. Oamenii sînt extrem de nemulțumiți de faptul că aproape nimic în satul lor nu merge cum trebuie. Au rămas fără școală, apă potabilă nu au, iluminatul
public nu există, iar drumurile mai au puțin și devin tot una cu pămîntul. (Silvia RĂU)gă ș
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.