Posibilitatea ca unitățile de învățămînt de pe raza municipiului Bacău să își poate gestiona singure fondurile pe care le obțin din închirierea comerciale aflate în incinta instituțiilor, precum și a celorlalte venituri proprii, va fi discutată de consilierii băcăuani în viitoarea întrunire, care va avea la la sfîrșitul acestei luni. Primarul Romeo Stavarache spune că, înainte de a beneficia de aceste facilități, managerii instituțiilor de învățămînt vor trebui să facă dovada că pot gestiona corect aceste venituri. „Este, totuși, vorba de bani publici care nu pot fi cheltuiți decît cu mare măsură. Nu putem lăsa directori de școli care să prezinte facturi de sute de mii de lei pe două-trei kilograme de detergent, spre exemplu. Este și motivul pentru care în acest moment, toate facturile și devizele de lucrări care vin de la școli sînt semnate, mai întîi, de mîna mea”, a mai declarat primarul Stavarache. Pînă acum, școlile din municipiul Bacău nu puteau folosi decît 20% din veniturile pe care le obțineau din autofinanțări. Restul de 80% intrau în bugetul local. (Elena SOLOMON)
Școlile din Bacău vor putea să își gestioneze singure fondurile proprii
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.