Școlile din județ sînt în pragul ruinei

Redacția Ziarul de Bacău

• controalele DSP Bacău arată că majoritatea școlilor din mediul rural nu îndeplinesc condițiile de autorizare • multe dintre școli nu au nici măcar apă potabilă • din cele 12 probe de apă recoltate de la diferite școli din județ, numai una a ieșit potabilă • la acestea se adaugă problemele cu spațiile, grupuri sanitare improprii, instalații de canalizare nefuncționabile, pereți fisurați și acoperișuri deteriorate

Majoritatea școlilor din mediul rural sînt departe să îndeplinească toate condițiile legale pentru a-și primi elevii în noul an școlar. Din acest motiv, multe dintre ele, cu precădere cele din mediul rural, nu primesc de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) din Bacău autorizația sanitară de funcționare. „Aceste școli vor trebui să își rezolve toate problemele în cadrul unui program de conformare, stabilit în funcție de problemele pe care le au unitățile de învățămînt. Termenul limită pentru remediere este 10 octombrie. Dacă la această dată nu s-au efectuat toate lucrările, vom aplica sancțiuni acolo unde vom descoperi nereguli. Dacă aceste școli vor fi deschise, atunci este responsabilitatea Inspectoratului Școlar”, ne-a declarat medicul Cornelia Cojocaru, director la DSP Bacău.

Verificările inspectorilor instituției băăcuane urmăresc mai mulți parametri, cel mai important fiind aprovizionarea cu apă potabilă. În județul nostru sînt 1.111 unități de învățămînt. Dacă cele din mediul urban sînt aprovizonate cu apă de la rețeaua orașelor, cele din mediul rural asigură apa elevilor din fîntîni. Au fost luate 12 probe de apă la diferite școli din județ, de la țară. Dintre acestea, o singură probă a ieșit bună. În rest, la școli din comune ca Plopana, Secuieni, Oncești sau Lipova, apa nu îndeplinea fie parametrii chimici, fie pe cei microbiologici. Probleme s-au găsit și în ceea ce privește grupurile sanitare, multe dintre ele fiind necorespunzătoare. Toalete neigienizate s-au găsit și în cele 23 de internate din orașe, dar și la cele trei din mediul rural. Trei cantine pentru elevi nu au primit autrorizația sanitară de funcționare. La două dintre ele sînt în toi lucrări de reparații. Este vorba de cantinele liceelor Mangeron și Karpen care se renovează cu bani de la Banca Mondială. Cantina Grupului Școlar din Hemeiuși nu a primit autorizația deoarece nu respectă circuitele funcționale.

Controlul inspectorilor DSP a arătat că din cele 386 de școli verificate, 153 nu îndeplinesc condițiile de autorizare sanitară. „Am trimis o adresă la Inspectoratul Școlar prin care cerem urgentarea lucrărilor și ceea ce trebuie să conțină mapa de autorizare”, a precizat Cornelia Cojocaru. Lista de școli din comune care nu pot să își deschidă porțile pentru elevi este foarte lungă. Printre comune se numără Motoșeni, Dalu Morii, Buhoci, Cleja, Colonești, Plopana, Corbasca, Tamași, Strugari, Poduri, Măgirești și Vultureni. Alte unități au primit programe de conformare ca Faraoani, Traian, Bîrsănești, Ștefan cel Mare sau Brusturoasa. Motivele neautorizării sînt alimentarea cu apă potabilă, grupuri sanitare necorespunzătoare, instalații de canalizare improprii, pereți fisurați, acoperișuri deteriorate, spații insuficinete, lipsa gardurilor, spălătorii improprii și clădiri improprii activității de învățămînt sau locații care se află acum în plin proces de renovare. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.