Scripta manent

Administrator

Falsul – ca metodă de „adjudecare”

* Documentele emise la Primăria comunei Cleja resping absurditățile maghiarismului

La începutul anului 1947 conducerea județului Bacău a solicitat Primăriei comunei Cleja să întocmească o situație generală asupra satelor existente pe teritoriul administrat de instituția în cauză. Documentele emise atunci au arătat că aici funcționa o primărie al cărei sediu fusese construit din cărămidă, în anul 1912. Construcția, acoperită cu tablă, avea suprafața de 120 m.p. Terenul posedat de instituție totaliza 9.265 m.p. Acesta era format din 3.700 m.p. siliște, 2.565 m.p. lotul în islazul comunal, 2.000 m.p. erau ai asociației comunale, iar 1.000 m.p. erau ai cooperativei agricole. Populația comunei trăia în satele: Alexandrina – 149 familii, în care existau 652 de suflete; Cleja – 447 familii cu 1686 persoane; Somușca – 264 familii cu 1248 de cetățeni. în total existau aici 850 familii, în care trăiau 3586 indivizi. Pe sexe, situația a fost stabilită astfel: Alexandrina – b.-318, f.-334, total 652; Cleja – b.-822, f.-864, total 1686; Somușca – b. -616, f.-632, total 1248. Total bărbați – 1756, iar de sex feminin – 1830. Totalul oamenilor comunei era format din 3586 indivizi. întreaga populație a fost arătată ca fiind de „naționalitate română”. Pe raza comunei Cleja n-au fost înscrise persoane care să aparțină maghiarilor, secuilor și nici inventaților ceangăi. Din vechea populație de credință ortodoxă, atestată documentar în secolul al XVI-lea, mai trăiau doar 98 de persoane. Românii de credință catolică au fost consemnați în documente în anii 1696-1697. Aceștia formau atunci 18 familii, în care trăiau 72 de persoane. în 1947 numărul acestora era de 3.481 indivizi. După ocupațiile practicate, acești locuitori se împărțeau astfel: 3424 agricultori, 112 muncitori, 5 comercianți, 40 funcționari, 10 industriași 10, 1 liber profesionist.
Suprafața arabilă pe sate a fost consemnată astfel: Alexandrina – 175 ha, Cleja – 625 ha, Somușca – 461 ha; total – 1.261 ha; vii – 93 ha; păduri – 1.436 ha. Rezultă că cele 850 de familii românești din Cleja posedau o suprafață de 3.142 ha și 7.703 m.p. teren. Reforma agrară înfăptuită după martie 1945 adusese proprietarilor agricoli din Cleja 381 ha din fostele proprietăți: Hanuț, Moțet, Brăescu, Fodor, Buzdugan.
Pe cuprinsul comunei funcționau: Școala de 7 clase Cleja, frecventată de 130 de elevi; aceasta funcționa într-o clădire proprie, corespunzătoare; grădinița de copii, fără sediu propriu, era frecventată de 30 de copii; Școala primară de 4 clase din Buda n-avea sediul său, dar era frecventată de 45 de elevi. Funcționa un singur învățător. Școala primară din Somușca funcționa într-un local închiriat; cei 80 de elevi erau îndrumați de doi învățători. Pe teritoriul comunei funcționau două biserici catolice. Biserica ortodoxă nu mai era decît o amintire pentru bătrînii satului, care se mai duceau din cînd în cînd la mormintele strămoșilor lor îngropați în cimitirul cunoscut de la marginea așezării Cleja.
Războiul lăsase urme dureroase prin sacrificarea multor vieți omenești. Pe teritoriul comunei mai trăiau 78 de invalizi, 100 de văduve și 3 orfani. Cimitirul eroilor, ridicat la intrarea în cimitirul satului Cleja, amintește oricui despre participarea locuitorilor de aici la marile bătălii pentru apărarea țării și a neamului. Credincioșii catolici s-au bucurat de vizita episcopului Suton Durcovici. Aceștia erau nemulțumiți de felul în care erau tratați de către parohul Francisc Hoidin, care-i trata pe oameni ca un „stăpîn”. Pentru atingerea scopului său el le vorbea credincioșilor despre Papa Pius al XII-lea ca fiind „stăpân pe poporul său”. Episcopul Durcovici a căzut în eroarea săvîrșită de administratorul parohiei atunci cînd i-a vizitat și i-a uns cu sfîntul mir pe credincioșii de aici, la 27 septembrie 1948. Respectînd „vechiul obicei al populației catolice”, episcopul a venit la Cleja în calitate de „reprezentant al catolicismului pe Moldova”. El a predicat în biserică ideea că Papa Pius al XII-lea „este stăpîn pe poporul său și că anumiți oameni contra religiei caută a corupe poporul credincios”. Populația de credință catolică, nemulțumită de activitatea parohului, era divizată în două tabere. Partida adversă preotului a devenit irascibilă atunci cînd a fost refuzată de către episcop să fie primită în audiență „pentru ascultarea plîngerilor contra parohului”. Primarul – Martin Anton Istoc – și notarul Gheorghe Cucu, au scris: „iar episcopul nu a voit a-l primi”.
Abandonarea comunității catolice din Cleja de către autoritatea supremă din Moldova în asemenea condiții de rivalități și aspirații a oferit cel mai bun prilej activiștilor șovinismului maghiar să intervină. Pe întreaga durată a anilor școlari 1946 – 1949 învățătorii și reprezentanții celorlalte autorități ale statului au scris că toți elevii și părinții acestora erau de „naționalitate română”, dar „de credință catolică”, iar acolo unde a fost cazul s-a precizat: credința ortodoxă. Totul a decurs normal și firesc, fără discuții și acte de violență.
începînd cu anul școlar 1949/1950 la Școala Somușca a activat ca învățător Timbrus Bezki. Acesta și-a permis să scrie, cu altă cerneală, alături de datele completate de învățătorul român, titulatura instituției – „Școala maghiară”, iar alături de expresia „români catolici” a adăugat cuvîntul „maghiari”. în același an funcționau pe raza comunei Cleja: Școala maghiară Cleja și Școala maghiară Somușca. învățătorii Sata și Berta aveau foarte puțini elevi frecvenți și prezenți în clasele conduse de ei. Părinții elevilor și-au dat seama cu ușurință de ineficiența și lipsa de perspectivă a învățămîntului în limba maghiară. Situația devenise haotică datorită terorii staliniste, activității șovine și disprețuitoare a activiștilor maghiarismului. Autoritățile nu-și puteau exercita rolul. Populația a hotărît alungarea acestor șovini deoarece deveniseră provocatori și rău-făcători. (prof. dr. Dumitru ZAHARIA).p. tere

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.