• Și totuși, printre colaboratorii lui Kossuth s-au găsit unii care să-i conteste faptele și să le acuze
La 30 iulie 1862, comandantul Direcției teritoriale de artilerie Pavia a transmis o scrisoare generalului Garibaldi. Acesta, cu puțin înainte de eveniment adresase o mulțumire luptătorilor din legiunea ungurească, legiune care după succesele obținute de Garibaldi în Sicilia și la Napoli, a fost dizolvată. În condițiile create de proclamarea lui Vittorio Emanuelle II ca rege al Italiei (la 17 martie 1861), urmată de moartea contelui Cavour, au fost create posibilitățile de mărturisire a adevărului asupra faptelor săvîrșite de către Kossuth și generalul Turr. Cel care a semnat „Collonello G. Knivaeus” și-a asumat asemenea responsabilitate. Așa cum s-a autoprezentat către Garibaldi, pe care-l cunoscuse direct la Modena, acesta „…era un om modest, de principii liberale” și care a luat parte la războiul petrecut în Ungaria, în anii 1848 – 1849, fapt pentru care în anul 1851 a fost „arestat și condamnat la moarte”, iar după aceasta „…a fost răsplătit cu zece ani de muncă forțată, din care a executat doar 5 la sută, iar în anul 1857 s-a bucurat de grațiere”.
Turr și Kossuth nu s-au sfiit cîtuși de puțin să arunce vina dizolvării unității militare în cauză pe autoritățile italiene, ca și pe interesele private ale unor familii din statul sard. Colonelul, stabilit la Pavia, avea o funcție militară care i-a permis să cunoască și să scrie adevărul. El a apreciat drept cauză a măsurii adoptate de autoritățile italiene activitatea desfășurată de Kossuth și Turr, în scopul îndepărtării de la comanda acesteia a ofițerilor care nu acceptau punctul lor de vedere. Aceștia preferau ca ofițeri numai persoane alese de ei, care să le execute ordinele și dispozițiile. Datorită lipsei de principialitate se ajunsese la situații grave. Oamenii nu au putut suporta „…nedreptățile comise, constrângerile și răul tratament a celei mai mari părți dintre ofițeri”, considerați „…nedemni ai gradelor pe care le obținuseră”.
Referindu-se la situația creată în Ungaria, în cursul anului 1849 colonelul din Pavia a precizat: „Nenorocirea noastră a fost Kossuth (La nostra disgrazia i stato Kossuth)”. Dictatorul Ungariei n-a luat în considerare recomandarea adresată de Ladislau Feleky, agentul guvernului maghiar la Paris, de a nu declara atunci independența Ungariei, deoarece după comiterea acestui fapt cauza statului maghiar urma să fie abandonată de diplomația rău-voitoare, iar aceasta va avea drept rezultat intervenția armatelor țariste. Ambițiile și vanitățile personale au fost cele care au pus stăpînire pe Kossut, iar dorința ascunsă de a prelua conducerea statului și a guverna țara în mod dictatorial l-au împins la un conflict cu generalul Gorgey. Preocuparea lui Kossuth, înainte și după punerea în mișcare a armatelor țariste, a fost aceea de a „…distruge popularitatea” de care se bucura generalul pentru că se temea să nu-l răstoarne de la putere. Gorgey pregătea „…arestarea lui Kossuth, alungarea camarilei sale și preluarea conducerii guvernului”.
Sfîrșitul conflictului dintre cel ce avea pretenția de a fi tribunul poporului maghiar și modestul Gorgey, supranumit de dictator „Iuda al Ungariei”, a luat sfîrșit prin predarea către ruși a lui Artur Gorgey. Răsplata țarului Rusiei a fost de o mie de monede de aur. Această neînțelegere, devenit conflict public, la care s-au adăugat mișcările și luptele națiunilor oprimate de maghiari au dus la prăbușirea dictaturii instaurate de Kossut. Gorgey a supraviețuit în Ungaria pînă în anul 1916. Kossuth, fugit în Imperiul Otoman, iar după aceea în Europa vestică, unde și-a manifestat aroganța și lăcomia, dar și disprețul față de foștii colaboratori, a urmărit mereu să-și realizeze planurile criminale împotriva românilor și declanșarea unui război contra Austriei; în fapt, în acest război ar fi urmat să lupte italienii, croații, sârbii, slovenii și românii pentru libertatea Ungariei!
In toată această perioadă de popasuri și călătorii prin Europa, Kossut a fost înconjurat de spioni austrieci, care erau la curent cu toate pregătirile războiului contra împăratului. Autorul scrisorii adresate lui Garibaldi a precizat că acest om politic maghiar „… ținea aproape de el numai spioni favorabili guvernului imperial de la Viena”.
Publicarea documentelor încheiate de trimișii lui Kossut cu prințul Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei privind transportul de armament în porturile dunărene, în diferite organe de presă occidentale, a reprezentat trădarea intereselor națiunilor maghiară și română, provocarea scandalului diplomatic menit să compromită personalitatea alesului neamului românilor și politica acestuia de realizare a unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Maramureșului și Bucovinei la patria-mumă.
Prof. dr. Dumitru Zaharia
Lasă un răspuns