SCRIPTA MANENT Un român renegat, administrator al Parohiei catolice Cleja

Prezența armatelor imperiale de ocupație în Moldova l-a favorizat enorm pe parohul de Cleja. Prospectul misiunilor catolice din Moldova pentru anul 1857 ni-l arată ca fiind instalat vicar al districtului Bistrița, funcție pe care a deținut-o pînă la sfîrșitul vieții și de care a profitat enorm. Cu toate acestea, autoritățile administrative locale și centrale au aprobat, în anul 1860, unificarea celor trei așezări: Cleja de Sus, Cleja de Jos și Cleja, deosebită sub numele de Clejele Unite. A fost confecționat și folosit sigiliul așezării cu acest nume. Conducerea satului a fost încredințată unor giuzi unici. Autoritățile statale au evidențiat importanța evenimentului scriind în corespondența trimisă conducătorilor așezării celebrele cuvinte rostite de G. Washington: „In unire constă puterea”. In același an s-a petrecut, la Cleja, deschiderea „școlii primare naționale”. La eveniment a participat Constantin Platon, inspectorul școlar al județului Bacău. Evenimentul a fost onorat și de prezența conducătorului satului unificat, Gheorghe Anastasiu. Primul învățător instalat aici a fost Ioan Nestor, fiul parohului ortodox de la Bălțata. Prințul României Unite, Alexandru I. Cuza, a aprobat instruirea și educarea școlarilor din Cleja. In prima zi a lunii octombrie 1860 au început cursurile școlii primare din satul Cleja. In astfel de condiții a început activitatea Școlii naționale române din Cleja unită folosindu-se limba maternă a copiilor, singura care se vorbea în tot satul și era acceptată de toți locuitorii, respectiv limba română. In același timp, însă, Petras își continua activitatea de convertire a românilor ortodocși la catolicism. Lista întocmită de el, semnată cu mîna lui, arată convertirea a 173 de persoane de-a lungul acestui an. Fenomenul a continuat și a ajuns la 300.

Insemnările făcute de episcopul de Ștefano în privința activității acestui slujitor al intereselor imperiale în Moldova sînt convingătoare. Giuseppe Tomassi, vizitator apostolic trimis de Sfîntul Scaun, la 10 decembrie 1858, într-un raport expediat din Bacău l-a apreciat pe administratorul Clejei, căruia îi erau subordonate bisericile filiale din Răcăciunii de Sus, Răcăciunii de Jos, Ciocani și Sascut, cu autoritate asupra a 14 sate românești situate pe Siretul Mijlociu și dealul din stînga Trotușului, unde trăiau 3372 de credincioși, ca pe unul care depusese jurămîntul de credință față de episcopul Transilvaniei, deși funcționa în Moldova. Demnitarul catolic l-a caracterizat ca „incoerent față de sine însuși”, nemulțumit atunci cînd nu realiza „beneficii” personale de pe urma serviciilor efectuate față de credincioși. El a pus pietrele în mîinile misionarului Thot, cu care arunca în toți cei ce nu susțineau partida maghiară a slujitorilor catolici din Moldova în scopul maghiarizării românilor catolici de aici. El folosea baza materială moștenită de la Papp pentru realizarea obligațiilor impuse de împăratul de la Viena.

Autoritățile statului moldovean au impus, în 1863, ca toți administratorii parohiilor catolice din Moldova să completeze registrele matricole și în limba română. In asemenea condiții, administratorul Clejei a semnat: „Innocențiu Petras, presbiter romano-catolicesc și preot vremelnicesc de popolul Cleja”.

Adevărul continuității și românității catolicilor din Cleja rezultă și din faptele petrecute în anul 1893, atunci cînd primarul comunei a predat lui Iosif Giorgini, urmașul lui Petras, suprafețele de pămînt pentru parohia catolică: 150 de prăjini la „Buzașu”, 30 prăjini la cimitir, 120 butuci de vie pe coasta Palade, alături de proprietatea lui Pătrașcu, 80 de butuci de vie pe dealul Malul, deasupra malului Cleja, 200 butuci de vie la Somușca, 20 prăjini livadă în Cleja, alte 20 prăjini teren lîngă casa parohială.

Documentele și datele prezentate conving asupra activității nejustificate istoricește realizate de cele două societăți ale pretinșilor ceangăi de la Bacău și Sfîntu Gheorghe. Toponimele, hidronimele, onomastica oamenilor, toate înscrise în documentele interne create de-a lungul secolelor, demonstrează românitatea, autohtonia, continuitatea locuitorilor catolici în așezările românești multimilenare. Pretinsa lor venire din Transilvania, activitatea desfășurată de corupătorii unor agenți ai Budapestei, de unii scribi cu pretenții de istorici urmăresc doar scopul jalnic al erodării unității naționale a poporului român prin susținerea existenței inventatei minorități naționale numită a ceangăilor. (prof. dr. Dumitru ZAHARIA)