Scrisoarea zilei

Să nu ne (mai) facem iluzii!

Pentru că iluziile sînt ieftine (uneori, chiar gratuite), ne-am obișnuit să ne amăgim cu ele. Dezolarea și apatia unei societăți sărace ne-au învățat să trăim din vise. Ne agățăm de orice (pseudo) schimbare, de orice zvon reconfortant, de orice știre care dă semne că ar mișca lucrurile într-o direcție fastă. Dar adevărul dramatic e acela că ne amăgim în zadar. In țara asta totul funcționează printr-o nefericită inerție. Sărăcia e eternă, deprimarea e în fază cronică, oamenii sînt înăcriți și înrăiți de neajunsuri și de griji. E un sistem care tinde către autodistrugere, încet și ireversibil. Caracatița corupției și-a întins tentaculele prea departe. Corupția s-a împrăștiat în toate mediile și breslele ca o formațiune malignă. E un cancer oribil, care a adus societatea în metastază.
Mafia nu mai poate fi izolată, pentru că a perforat și domenii pînă mai ieri oneste (sport, politică, învățămînt, sănătate etc). Nici un sector nu a rămas nepenetrat. Totul e atins de caria fraudei și a minciunii. Cu ce ar trebui să începem, de la care capăt s-o luăm? Și, de altfel, tot ce am face la nivel de indivizi e inutil atîta vreme cît debandada începe de la vîrf!
Clasa politică e intoxicată de scandaluri și poartă stigmatul corupției. Foarte mulți demnitari fac trafic de influență și ajung să dispună de avantaje incredibile. Politicienii fac afaceri fabuloase, pe care le trec pe numele unor rude de încredere pentru ca cel puțin aparent să nu fie amestecați în poveste. Lăcomia se manifestă concomitent cu dorința de înavuțire. Nimic nu le mai e de-ajuns, nimic nu-i prea bun pentru ei, cei mai iubiți fii ai patriei, cei buni, cei drepți, cei harnici, cei viteji – ca să parafrazăm un imn al epocii (pe care o credeam) încheiată.
Deșertăciunea încercărilor de a părea o țară democratică transpare și din aberanta „lege a secretului de stat”, care nu este altceva decît o formă oficializată de a se astupa gura presei. Potrivit noului text de lege, oricînd se poate găsi o chichiță de pe urma căreia un jurnalist poate plăti cu libertatea numai pentru că a declanșat o anchetă asupra unei teme pe care a considerat-o de interes public (fiind vorba, de cele mai multe ori, de relatarea unor fapte reale).
De aproape 15 ani guvernanții au încercat, prin diverse metode, să pună presa la respect prin procese lungi, amenzi penale uriașe, despăgubiri „morale”, incredibile și deloc realiste. Pentru că prin această metodă nu au reușit prea multe, guvernanții au revenit la legea secretului de stat, o denumire pompoasă care ascunde, de fapt, începutul unei noi ere a cenzurii. Cu toții se cred democrați și populari pînă ajung la putere. „Jilțul de stăpînire îi orbește de tot, le adoarme luciditatea administrativă și le ascute simțul practic”; în folosul lor, firește!
După ce campania electorală se încheie și voturile îi cocoață pe soclurile mult-rîvnite, guvernanții uită de rezon recentele promisiuni și se dedică altor demersuri, de natură să le procure avantaje nete.
Țara e tot mai sleită, oamenii – tot mai palizi și mai suferinzi. Prăpastia dintre bogați și săraci se adîncește tot mai mult, de parcă am fi în plin război – perioada cea mai propice extremelor financiare. Guverne la rînd au făcut caz de „modelul german” și de „modelul suedez”, dar noi ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de la aceste concepte. Pe cîtă vreme la „modelele” noastre din Occident, clasa de mijloc e cea mai puternică și cea mai avantajată, la noi se manifestă doar un contrast de neînțeles între valoarea intelectuală și răsplata materială, între bogăția unora și sărăcia celor mulți, între delir și resemnare.
Iluziile erau singura noastră terapie. Dar ne-au fost confiscate și astea!
Costică Tumurug,
revizor contabil – pensionarm din ce în ce mai mult de la aceste concepte. Pe cîtă vreme la „mode

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!