• Mafia șuților din magazine este deosebit de activă
Se spune că sărăcia naște celelalte vicii, precum degradarea spirituală și morală, ura, disprețul față de semeni, neîncrederea și plăcerea josnică de a face rău. Se mai spune și că sărăcia te îndeamnă la fapte necugetate… Oare asta să fie cauza, sau adevărata cauză este lipsa fricii față de Dumnezeu și de legile statului?
Întrebarea aceasta mi-am pus-o atunci cînd, fără să vreau, am descoperit că hoții de buzunare sînt prezenți pînă și în magazinele second-hand și, ce-i mai rău, că îi au drept complici pe înșiși vînzătorii de la aceste magazine. Un exemplu: intrînd în magazinul second-hand de la „Narcisa” (vizavi de biserica Sf. Dumitru), am observat că era aglomerație și m-am gîndit că am noroc și poate o să prind un pantalon sau o bluză mai de calitate și la un preț rezonabil. Mai mult din instinct m-am îndreptat către vînzătoare să o întreb dacă nu are articole și pentru copii. Aceasta privea adunătura de oameni care răsfoia hainele cu înfrigurare, cam fără entuziasm totuși, ceea ce mi s-a părut cam bizar pentru un lucrător din comerț. Mergînd împreună la standul cu haine pentru copii, aceasta mi-a atras atenția „să-mi țin bine geanta”. Într-adevăr, în ultimul moment am înțeles avertismentul: aproape instantaneu magazinul rămăsese gol și doar o femeie se mai căuta, cu nedumedrire și disperare, în geantă…! Imediat cum am rămas singure, vînzătoarea mi-a mărturisit că am avut noroc că am interpelat-o mai întîi pe ea, deoarece dacă mă duceam acolo, adică în locul unde era aglomerația, nu mă mai puteam salva, deoarece „țiganii sînt mulți, acționează în gașcă și dacă aș spune ceva seara m-ar aștepta la ieșire…”.
Într-o altă zi, la magazinul second-hand de la Piața Sud (vizavi de cimitir), am fost martora durerii unei femei care numai că nu striga de disperare; tocmai i se furaseră din geantă trei milioane de lei, leafa ei pe o lună. Cînd intrase în magazin o întrebase pe vînzătoare dacă își poate lăsa geanta într-un loc anume, aceasta i-a răspuns că nu sînt probleme, dar urmarea a fost dezastruoasă: lume multă, îmbulzeală, atacul și, apoi,… liniște! Cînd clienta i-a reproșat vînzătoarei lipsa de atenție, aceasta i-a replicat cu nonșalanță: „Doamnă, eu nu am nici o vină, că doar trebuie să-mi păzesc marfa să nu mi-o fure, nu?! Cam îndoielnică această motivare, întrucît la cum era de preocupată să sorteze niște haine, putea foarte bine să fie furată chiar și ea!
Stau și mă întreb: oare nici în amărîtele acestea de magazine bieții români să nu se știe în siguranță? Cui trebuie să cerem ajutorul, iar Poliția este la curent cu acest tip de infracționalitate? Pînă atunci nu-mi mai rămîne decît să la dau tuturor un sfat: cînd intrați în magazinele ce vînd mărfuri la mîna a doua, țineți-vă gențile cu atenție, feriți-vă buzunarele, iar dacă vedeți că se aglomerează instantaneu plecați cît mai repede, pentru că, vorba zicalei: „Fuga-i rușinoasă, dar e sănătoasă!”. (V. CHIRIȚĂ)
Lasă un răspuns