Primarul Ioan Răuță continuă să facă legea la Sascut. În disprețul acesteia și al drepturilor oamenilor, acesta se comportă ca pe propria moșie, comițînd nedreptăți și stări conflictuale cu sătenii. Cine îl pune, totuși, la punct? Acesta este, pe scurt, conținutul scrisorii primită ieri la redacție de la unul dintre cei care se consideră lezați în drepturi. Redăm, în continuare, textul acesteia:
Stimată redacție,
Subsemnatul Păncesu Eugen, cu domiciliul în localitatea Sascut-Sat, comuna Sascut, proprietar al unei suprafețe de teren agricol, dar și moștenitor al terenului rămas de la părinți, pe care îl cultiv în interesul familiei, vă aduc la cunoștință următoarele: pe o suprafață de un hectar și jumătate am înființat o cultură de lucernă, care se află deja în al doilea an. Fără nici un temei legal și fără măcar a-mi propune vreo formă oarecare de parteneriat agricol, primarul Răuță a intrat pe cultura mea, a arat terenul și l-a însămînțat cu grîu. Văzînd această situație, am încercat de mai multe ori să intru în dialog cu el, dar de fiecare dată a refuzat motivînd că nu are timp, inclusiv cu prilejul incidentului produs la primărie, cînd numeroși sascuteni nemulțumiți au venit să-i ceară explicații pentru comportamentul lui abuziv. Eu nu doresc altceva decît să-mi iau producția agricolă de pe terenul care îmi aparține. L-am avertizat că dacă nu mă lasă am să cosesc grîul, îl transport la domiciliul meu și îl treier. Cînd a auzit de ceea ce am de gînd să fac parcă a luat foc și a declanșat scandalul prin amenințări cu bătaia și cu datul afară din serviciu. Nu ar fi prima dată cînd mi s-ar întîmpla așa ceva. Eu tot din cauza dumnealui am fost obligat să demisionez și să plec din firma SC Dragomir. Patronul acesteia a aderat la partidul domnului primar, dar eu am refuzat și acesta a constituit un motiv serios pentru a mă determina să plec din firmă, mai ales că am avut inițiativa de a înființa un sindicat în firmă, așa după cum prevăd legile noastre. Patronul a afirmat, atunci, că în ograda sa el este cel care face legea, cine vrea – rămîne, cine nu – nu, dar se va lucra fără program și fără concediu și alte drepturi. Am informat despre aceste abuzuri inclusiv la Inspecția de Muncă, dar nu s-a luat nici o măsură. De asemenea, probabil că sînt considerat o persoană incomodă și pentru faptul că am avut încă o inițiativă – aceea de a întreprinde demersuri pentru reînființarea comunei Sascut Sat conform prevederilor Legii nr. 351/6 iulie 2001. Nu mi-am propus să fac un rechizitoriu complet al comportamentului și abuzurilor primarului Răuță, care obișnuiește să înjure, să amenințe și să lovească oamenii cu care intră în conflicte provocate chiar de el. Totuși, trebuie să se găsească cineva care să pună punct acestui comportament abuziv aplicîndu-i legea pe care tocmai el o ignoră pentru că nu-i convine.
Vă mulțumesc pentru faptul că m-ați ascultat și sper într-o rezolvare cît mai rapidă. Eugen Păncescu.
Lasă un răspuns