Scurt pe 2

Sinistrați și… sinistruți

Cum adică… sinistruți?!, se vor întreba mulți și pe bună dreptate. Uite-așa bine, aș replica eu căutînd să-mi justific cît mai convingător posibil găselnița lingvistică! Păi, dacă de sinistrați a auzit toată lumea, de… sinistruți n-avea cum să audă cineva, fiind de fapt o îmbîrligătură „lexicală” ad-hoc mai mult sau mai puțin fericită (depinde de cît de prieten îmi este cel care mă citește), dar în nici un caz lipsită de sens. Prin acest cuvînt am vrut să demonstrez că întotdeauna și dintotdeauna alături de sinistrați s-au aflat și… sinistruții – niciodată la bine și întotdeauna la (a face) rău – iar de la recentele inundații din Banat n-aveau cum să lipsească, deși am nădăjduit din toată inima că măcar de data asta nu-și vor mai face simțită prezența.
Cine sînt, de fapt, sinistruții? Sînt opusul sinistraților, sînt umbra lor neagră și nefericită, sînt negativul lor, căci ca înfățișare, ca aspect fizic nu se deosebesc cu nimic de sinistrați, ci doar ca apucături, ca și caracter, părînd niște creaturi concepute din miasmele și reziduurile cele mai negre și mai otrăvite ale infernului, neavînd nici cea mai mică ezitare în a se hrăni copios din disperarea și nefericirea celor loviți, într-un fel sau altul, de soartă! Principala caracteristică a sinistruților este lăcomia nemărginită, amintind pe cea a struților (de unde denumirea de sinistruți), dar întrecînd-o cu mult pe cea a uriașelor păsări africane, despre care se știe că dispun de o voracitate instinctuală uimitoare, ajungînd să înghită tot felul de obiecte defel comestibile, cum ar fi: ceasuri, brichete, bijuterii de tot felul, nasturi, piepteni, pahare, solnițe și cîte altele de felul acesta, în măsura în care aceste uluitoare viețuitoare vin în contact cu asemenea obiecte casnice. Cu toată această impetuozitate „gastronomică” pe deplin indigestă, struților nu li se întîmplă nimic, nici cea mai vagă indispoziție stomacală, la fel, de fapt, ca și … sinistruților, fiindcă nici lor nu li se întîmplă nimic atunci cînd cu o lăcomie furibundă, vecină cu demența, înhață cu neostoită înverșunare (și nerușinare) din puținele bunuri, din puținele ajutoare destinate nefericiților care sub urgia puhoaielor și-au pierdut casele și agoniseala de o viață. Sinistruții, această specie (in)umană nu are a se teme de ceva, cu oricîtă ferocitate s-ar înfrupta din ajutoarele sinistraților, că dacă bietelor păsări africane li se întîmplă uneori să mai fie și vînate, nimeni n-a auzit de vreun sinistruț vînat (a se citi arestat), deși plătim cu bani grei o pletoră întreagă de indivizi care tocmai au această menire. Auzim adeseori, pe diversele canale ale mass-media, despre acțiuni aiuritoare ale sinistruților care jefuiesc fără nici o opreliște din casele deja devastate de ape ale sinistraților, încropindu-și în acest scop fel de fel de ambarcațiuni, numai și numai să nu le scape ceva din bunurile care mai pot fi recuperate și care, altminteri, ar putea să încapă în mîinile celor bătuți de soartă, care… întîmplător sînt chiar proprietarii acelor case și bunuri! Mai auzim, de asemenea, de sinistruți care se dau drept sinistrați (deși căsoaiele lor pline cu de toate n-au suferit nici cea mai mică sminteală din partea puhoaielor devastatoare), spre a se înfrupta din plin din ajutoarele destinate năpăstuiților rămași fără locuințele și bunurile agonisite într-o viață de om. în acest scop sînt primii la împărțeală, dau din coate, urlă, zbiară din toți rărunchii, amenință, sînt gata să facă moarte de om, numai și numai să înhațe cît mai mult din puținul menit a ostoi cît de cît suferința și disperarea celor rămași de multe ori doar cu ceea ce au pe ei și fără speranța de a mai primi vreun ajutor din altă parte.
… Așadar, sinistruții sînt prezenți peste tot unde se întîmplă vreo dramă, catastrofă, nenorocire, efectele devastatoare ale prezenței lor fiind cunoscute; dar ca și în cazul teroriștilor Revoluției din ’89, nimeni nu i-a văzut cu arată la față! Recent, oarece autorități din Banat se văitau că o parte dintre sinistrați a rămas fără bani și bunurile materiale ce li se cuveneau ca ajutoare, pe motiv că au fost împărțite celor care se dădeau drept sinistrați, fără ca aceștia să fi înregistrat vreo pagubă sau vreo stricăciune cît de neînsemnată. Nici cea mai mică responsabilitate în fața acestor cumplite și neverosimile nedreptăți! Nici o reacție mai de Doamne-ajută!
într-o celebră capodoperă a sa, Shakespeare rostea: „E ceva putred în Danemarca!” Asta pentru că nu cunoscuse România! Cu tot cu… sinistruții ei!

Horia Ioan POPESCUta nu-și vor mai face simțită prezența.
Cine sînt, de fapt, sinistruții? Sînt opusul sinistraților

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!