Scurt pe 2

Spre o nouă cederiadă?

Asigurările pe care ni le-au tot dat PNL și PD cum că ar alcătui o alianță de nezdruncinat s-au dovedit, în bună măsură, niște biete balonașe de săpun electorale. Asta se întîmpla în Opoziție, cînd cele două partide – serios șifonate după alegerile din 2000, abia reușiseră să se salte cu două procente peste pragul electoral și, în consecință, aveau toate motivele să-și plîngă pe umăr într-o călduroasă intimitate, să-și jure credință și iubire veșnice, cum numai momentele de cumpănă și restriște le pot genera! Mai mult decît atît, cele două formațiuni politice au jurat că exasperantele disensiuni și dispute din interiorul fostului CDR și care au contribuit în cea mai mare măsură la pierderea alegerilor să nu se mai repete. Astăzi, la doar cîteva luni de guvernare liberalo-democrată se vorbește tot mai insistent de o reeditare a tristului spectacol cederist de odinioară, cu efect demolator atît în perspectiva obiectivelor asumate în programul de guvernare al Alianței înaintea alegerilor, cît și în perspectiva integrării în UE în 2007. Asta, ca și cum cele două partide îngemănate în idealurile lor politico-economice ar fi convenit la un moment dat să purceadă la o absurdă acțiune de autodemolare, de autodesființare, rod al unui posibil sindrom sinucigaș caracteristic partidelor dîmbovițene aflate la Putere. Oare, ca un blestem nemeritat pe capul acestui popor, vom asista la o nouă cederiadă, cu consecințele previzibile de rigoare? Vom constata din nou că la noi, la români, alianțele politice solide devin posibile doar în Opoziție unde, de regulă, partidele perdante își împart doar amarul înfrîngerii, își ling reciproc rănile bătăliilor electorale pierdute, se leagă pe viață în alianțe ce deschid calea chiar spre posibile fuziuni, spre a uita de toate acestea cînd ajung la Putere? La acea Putere pe care trebuie s-o împartă și care în cele din urmă ajunge să se constituie într-un măr al discordiei?! Orgoliile, suspiciunile, contestațiile reciproce, mai mult sau mai puțin voalate, insinuările ce apar în presă (care oferă o pîine bună de mîncat ziariștilor), cotonogeala și ghionturile „pe sub masă”, ca și zîmbetele de complezență (ca să nu se prindă proștii de ceea ce se întîmplă în realitate) duc cu gîndul că a vorbi de alianțe, de colaborări și consensuri între partidele aflate la Putere este tot atît de inadecvat cu a vorbi de virginitate, pudoare, neprihănire sau feciorelnicie pe prispa unei case de toleranță! Asta, cel puțin în cazul partidelor românești văduvite atît de o tradiție politică seculară (ca în cazul altor state europene), cît și de atît de necesara rigoare, care numai casă bună cu balcanismul nostru tradițional nu face! La noi „divorțul politic” este mai frecvent decît prezența macaroanelor la mesele de prînz ale italienilor. Cu toate astea, nu putem suspecta cu nimic cum că cele două partide politice reunite într-o alianță ar fi consimțit în mod perfid – printr-un calcul pe cît de premeditat, pe-atît de ipocrit – la un soi de alianță de complezență, de ochii lumii, numai și numai pe motiv că recurgînd la această manevră politică își vor asigura mai multe voturi din partea electoratului.
Fără îndoială, gestul politic al celor două partide a fost unul sincer și entuziast – dar cine a spus că Puterea corupe a afirmat un adevăr doar pe jumătate pentru că, iată, realitatea vieții demonstrează că Puterea nu doar corupe, ci pur și simplu „rupe” în cel mai brutal înțeles al cuvîntului, în accepțiunea sa fizică, chiar adică divide, desparte, dezbină, fracturează, în ciuda demersurilor raționale pline de bune intenții și nobile idealuri existente în faza constituirii unei alianțe politice. Nimeni nu este mai solidar și mai cooperant ca învinsul și nimeni nu este mai egoist și mai exclusivist ca învingătorul. între a fi solidar într-un anumit moment al vieții și a fi … solitar în altul nu este decît un pas, pe care partidele noastre îl demonstrează cu prisosință. Dacă PNL și PD au găsit în Opoziție forța de a constitui o alianță pe care o bună parte a electoratului român a considerat-o ca promițătoare și de bun augur pentru următorii patru ani, acum, aflate la Putere, aceleași partide ar trebui să-și înzecească eforturile pentru a păstra această alianță. Altminteri, o repetare a cederiadei de tristă amintire este perfect posibilă, fiind totodată așteptată cu cea mai mare nerăbdare de forțele politice rivale. (Horia Ioan POPESCU) că exasperantele disensiu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!