Scurt pe 2

Sîntem săraci, dar originali!

Dincolo de sărăcia arhicunoscută, putem afirma că sîntem un popor cu totul și cu totul original. Nu cred că ar putea cineva să ne contrazică la acest capitol, unde, posibil, deținem întîietatea absolută pe plan mondial. Astfel, în stilul nostru caracteristic, am putea spune că ce e al nostru e pus deoparte. Dar să vedem ce-i pus deoparte, adică ce este acel ceva ce-i numai al nostru, păzit și ferit de pericolul de a aparține – Doamne ferește! – și altcuiva?! Tot deoparte mai poate însemna și ceva ce-i pus de o parte și care nu mai poate fi și de cealaltă parte. La noi, cu totul excepțional și nemaiîntîlnit, ceea ce e de-o parte poate fi, uneori, și de altă parte, în funcție de direcția în care bate vîntul! Bunăoară, dacă astăzi îl aflăm pe „X” politician de o anumită parte, nimic nu ne poate garanta că mîine n-ar putea să-l aflăm de cealaltă parte, dovedind că, de fapt, sîntem statornici în nestatornicia noastră. Dacă întregul este format din mai multe părți (ceea ce, de regulă, este), zoopolitikonul nostru carpatin le va proba pe toate demonstrînd astfel că ce e al lui este pus în tot atîtea părți, mintea lui genială… un uimitor mozaic politic nemaiîntînit pe alte meridiane ale planetei!
Ca și cum n-am fi îndeajuns de originali, devenim pe zi ce trece tot mai originali, fie doar gîndindu-ne doar la capricioasa și nestatornica modă. Este știut că de cînd e lumea și pămîntul bogătașii își permit să poarte bijuterii din cele mai scumpe, inaccesibile amărăștenilor de rînd, dar – culmea originalității! – și la acest capitol putem spune că ne aflăm în avangarda modei universale! Ce Versace! Ce Gucci! Ce Armani! Ce atîtea vestite case de modă cu ale lor jalnice și anacronice bijuterii din aur (cam aceleași de pe vremea Penelopei și a Cleopatrei!), incapabile să lanseze mode și stiluri noi, cum se întîmplă de o bună bucată de vreme pe meleagurile noastre. Dacă în Occident mai sînt, încă, la modă brățările din aur, să vină la noi să vadă cum unii dintre bogătașii noștri etalează, cu rară distincție, în premieră absolută, niște extrem de originale brățări din oțel legate una de alta cu lănțuge din același metal (ca să nu se piardă odată cu posesorul lor), sfidînd astfel tot ceea ce Occidentul a lansat cu aroganță și infatuare în materie de modă. Mediatizarea lansării unor atît de originale bijuterii este, și ea, una excepțională. Pur și simplu, televiziunile noastre se bat de la aceste lansări de modă, iar fericiții posesori ai noilor și modernelor brățări dau în lacrimi de fericire spunînd că nu merită un astfel de tratament… privilegiat, că ei întotdeauna au avut în vedere un astfel de privilegiu, inaccesibil muritorilor de rînd (tradiționali mîncători ai salamului cu soia) și că la urma-urmei ce-au făcut ei să merite o atît de mare atenție!
Noi, cei de rînd, generoși cum ne știm, spunem că au făcut multe la viața lor și că merită o și mai mare atenție! în consecință, ne gîndim dacă nu cumva admirabilelor brățări din oțel li s-ar asorta și niște lanțuri groase din același prețios metal și care – culmea originalității! – să le poarte la picioare! Adică, acolo unde mai nimeni în lumea asta nu mai poartă astfel de bijuterii, excepție făcînd, poate, unele triburi aflate, însă, în stare de sălbăticie din Papua – Noua Guinee, dar care cochetînd încă cu Epoca de piatră folosesc în același scop cremenea și piatra de rîu. De asemenea, în domeniul exorcizărilor avem un popă de o eficiență absolută, care l-ar face să pălească de ciudă pe însuși marele Tarquemada cu ale sale autodafeuri! Cum încape pe mîna vajnicului popă, cu barba roșie ca de viking, vreun posedat de diavol, cum dau toate duhurile rele afară din el! Deci, exorcizare sută la sută, cum e greu de crezut că s-ar mai practica pe alte meleaguri! Ba, în final, bîntuitul dă din el și… ultimul duh, ca să fie sigur popa că n-a mai rămas nimic necurat în acel păcătos!
Dar îndeajuns cu exemplele de originalitate, care ne fac unici și inimitabili în lume, ele fiind atît de numeroase încît este de-a dreptul imposibil să încapă într-un biet articol, ca cel de față. Poate altădată!

Horia Ioan POPESCUal nostru e pus deoparte. Dar să vedem ce-i pus deopar

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!