Scutiți de cotizarea pentru pensiile private

Administrator

Sistemul pensiilor administrate privat, numit și „pilonul II”, a intrat în aplicare luni 17 septembrie, dată de la care au obligația să adere la un fond de acest tip toți salariații cu vîrsta mai mică de 35 de ani și care contribuie la bugetul asigurărilor sociale de stat (sistemul public de pensii). Aderarea se va desfășura pe parcursul a patru luni, cei care nu vor fi optat pentru un fond pînă pe 17 ianuarie anul viitor fiind distribuiți în mod aleatoriu de Casa Națională de Pensii. Beneficiarii nu vor plăti nimic în plus pentru noua pensie, aceasta fiind formată prin redirecționarea, pentru început, a două dintre cele nouă procente și jumătate ale contribuției la sistemul public. Excepție de la aceste prevederi fac salariații din domeniile justiție, armată sau poliție, chiar dacă nu au împlinit 35 de ani, deoarece ei nu sînt obligați să contribuie la sistemul public și sînt deci excluși din sistemul obligatoriu al pensiilor private. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.