HANDBAL MASCULIN – LIGA NAȚIONALĂ: „Nu contează neapărat scorul, important este să învingem. Mergem la Ploiești să cîștigăm. Nu mai este ca în liga secundă cînd puteam da cîte 40 sau chiar 50 de goluri pe meci. Vrem să profităm acum de conjunctura nefavorabilă prin care trece echipa din Ploiești și să luăm maximum de puncte din acest meci”, a declarat antrenorul Gabriel Armanu cu privire la partida pe care Știința Municipal Dedeman Bacău o va susține mîine în deplasare cu Uztel Ploiești, în etapa a patra a ligii naționale masculine de handbal.
Știința MD ocupă locul al treilea în clasament după trei etape, cu 5 puncte din șase posibile. Uztel Ploiești a început campionatul foarte bine, cu o victorie în dauna campioanei, HCM Constanța, dar apoi a lăsat-o mai moale. Conjunctura este una favorabilă nou-promovatei Știința și nu doar ei. Fierul trebuie bătut cît este cald.
Handbaliștii din lotul băcăuani sînt valizi – cu excepția lui Anca, accidentat – și dornici de a continua drumul pe care au pornit. Ei vor pleca în acestă dimineață spre Ploiești iar după amiază, de la 16:30, vor efectua antrenamentul pregătitor. Meciul de la Ploiești va începe la ora 11, duminică.
• Celelalte partide ale etapei: HCM Constanța – Universitatea Poli Timișoara, Steaua – Dinamo, HC Minaur – Universitatea Bucovina Suceava, Energia Pandurii Tîrgu Jiu – UCM Reșița, CSM Medgidia – Romvag Caracal, CSM D&C Oradea – HC Odorhei. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.