Se deschide o mănăstire nouă la Parincea

Redacția Ziarul de Bacău

• mîine, 11 septembrie, va fi adusă icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana de la mănăstirea Bistrița

Creștinii ortodocși din Bacău vor participa duminică, 12 septembrie la sfințirea unui nou lăcaș de cult: mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din Parincea. „Inițiativa deschiderii unei noi porți către cer a aparținut părintelui Mihail Velea, duhovnicul mănăstirii și maicii starețe, monahia Evlampia Corciu, care, în 1991, au poposit pe aceste ținuturi, aducînd cu ei întreaga experiență duhovnicească și administrativă acumulată în cei 60 de ani de viață. Deși condițiile materiale inițiale nu au fost dintre cele mai favorabile, dragostea de Dumnezeu și rîvna pentru o viață monahală autentică i-au ajutat să depășească aceste dificultăți”, ne-a declarat părintele Serafim, exarhul mănăstirilor din Episcopia Romanului.

Lucrările de construcție, începute cu binecuvîntarea Prea Sfințitului Eftimie al Romanului în anul 1998, au fost finalizate acum doi ani, iar pictura în frescă, realizată în intervalul 2002-2004, este opera pictorului Mihai Chiuaru.

Pe 12 septembrie, în anul serbării a 500 de ani de la trecerea în veșnicie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfînt, va fi sfințită această biserică de Prea Sfințitul Ioachim Mareș, episcopul Hușilor și de Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului. La Sfînta Liturghie vor participa și protopopii Constantin Tomozei și Vasile Radu, precum și numeroși preoți din județ.

Programul manifestărilor religioase de la Parincea va începe mîine, cînd va fi adusă în pelerinaj icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana de la mănăstirea Bistrița. Va urma apoi slujba de priveghere. Dumincă, 12 septembrie, va fi oficiată slujba de sfințire a bisericii și Sfînta Liturghie de către P.S. Ioachim Mareș, episcopul Hușilor și P.S. Ioachim Băcăuanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Romanului. (Constantin GHERASIM)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.