Beneficiarii de ajutor social din județ vor primi începînd cu anul viitor mai mulți bani pentru munca prestată în cadrul activităților de interes comunitar. Executivul a dispus printr-un act normativ ca venitul minim garantat să fie majorat începînd cu 2003. În acest scop s-a prevăzut suma de 1.328.000 de lei pentru familiile formate din două persoane și 1.845.000 de lei pentru cele alcătuite din trei persoane. Pentru familiile cu patru persoane, cuantumul venitului a fost stabilit la 2.728.000 de lei. La nivel de țară, aceste ajutoare vor fi acordate la circa 590.000 de persoane, efortul financiar pentru plata acestora fiind cu 1.273 milioane de lei mai mult decît în acest an. În județul nostru, beneficiază lunar de venit minim garantat peste 18.000 de persoane, dar au fost depuse cereri de la 24.000 de sărmani. (C.T.)
Lasă un răspuns