Se pregătește ediția a treia a Forumului Regional de Investiții Nord-Est

Administrator

Forumul Regional de Investiții Nord-Est România, editia a III-a va vea loc în perioada 2 – 3 noiembrie. Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est, în parteneriat cu Instituția Prefectului a județului Neamț, Consiliul Județean, Consiliul Local Piatra Neamț și Camera de Comerț și Industrie Neamț organizează acest eveniment la Piatra-Neamț, în sala de conferințe a Hotelului Central. Tema evenimentului o constituie definirea rolului Regiunii Nord-Est în contextul integrării României în Uniunea Europeană, a capacității de valorificare a viitoarelor Fonduri Structurale și a exemplelor de succes din perioada de pre-aderare pentru relansarea economiei regionale.
în prima zi vor avea loc deschiderea manifestării și trei sesiuni în plen. Prima are tema „România – membru al Uniunii Europene: politici, instituții, roluri, mecanisme” și va fi moderată de Gabriel Friptu, director general al Autorității de Management pentru POR de la Ministerul Integrării Europene (MIE). Aici vor susține prelegeri Viorel Cristea, directorul Direcției pentru Politici Fiscale, Bugetare și Investiții Locale din Ministerul Administrației și Internelor, Gabriel Friptu, Eugen Țapu nazare, ministru secretar de stat la Ministerul Economiei și Comerțului, Gheorghe Flutur, ministrul Agriculturii, Attila Korodi, ministru secretar de stat la Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, Valer Bindea, ministru secretar de stat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Gabriela Ionescu, consilier la MIE. La sesiunea a doua, moderată de Diana Timofte, directorul Centrului Regional de Facilitare și Negociere Iași, vor vorbi Vodița Popescu, consilier la Direcția Generală Promovare Export din Ministerul Economiei și Comerțului, Florin Vasilache, secretar general al Agenției Române pentru Investiții Străine, Irina Cruceru, consilier director de program la MIE, Simona Petcu, consilier la MIE, Maria Sava, inginer la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” din Iași și Marilena Sorina Giosanu, directorul executiv al OTIMMC Iași. De asemenea, la cea de a treia sesiune, moderată de Mircea Ursache, președintele World Trade Center (WTC) București, vor lua cuvîntul Dana Seiciu, director de program și relații internaționale la WTC București, Roxana Roxana Pintilescu, expert în Biroul Cooperare Externă al ADR Nord-Est, Ion Strătilă, directorul general al societății Rifil, Florin Amarandei, directorul executiv al societății Kober, Claudio Pioli, directorul general al XL World Romania și Marius Munteanu, directorul general al societății Mecanica Ceahlău și Alina Nestor, expert de integrare europeană la Grupul de Firme Kosarom. De la orele 19, este organizată o Seară de gală la sediul Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, unde vor fi decernate premiile anuale ale forumului șpi va avea loc spectacolul de teatru „Shakespeare reîncărcat”, susținut de trupa Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț.
Anul trecut, forumul a avut loc la Vaslui. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.