Drumul național ce duce de la Bacău spre Onești este la un pas de a rămîne cu un singur sens. Ploile de vara trecută, la care se adaugă topirea zăpezilor, au făcut ca starea acestei șosele să devină din ce în ce mai gravă. Pericolul începe chiar la ieșirea din Măgura. La „Hanul lui Rareș”, alunecările de teren au ajuns la doi-trei metri în spatele clădirii. Dacă autovehiculele mici ocolesc cu ușurință crăpăturile apărute pînă la mijlocul drumului, mașinile de tonaj care trec din două în două minute pe șosea apasă în permanență asupra acestora. Așa se face că asfaltul a ajuns doar un banal acoperiș deasupra unui morman de pămînt gata în orice clipă să alunece și să rupă legătura între Bacău și Onești. „La han, alunecările de teren și-au făcut meandrele încă din vară. Au continuat și în urmă cu o lună și jumătate, odată cu topirea zăpezilor. Acum, situația este dificilă. Urmează să fie montați stîlpi speciali de susținere, pentru a preîntîmpina noi alunecări”, ne-a informat unul dintre angajații hanului. Cei de la Drumurile Naționale cunosc situația existentă pe drumul Bacău-Onești, dar ridică neputincioși din umeri. „Situația există încă din vara trecută, cînd au avut loc acele ploi puternice, dar nu știm cînd vor începe lucrările. Porțiunile de șosea de la Coman spre Măgura sînt incluse într-un program de lucrări cu finanțare europeană, la Ministerul Transporturilor. Noi nu am primit încă documentația necesară. Oricum, hotărîrile nu se iau la nivel de secție. Noi nu sîntem ordonatori de credit și nu putem face decît ceea ce ni se comandă”, ne-a declarat inginerul Sorin Leahu, directorul secției Bacău a Drumurilor Naționale. Singura mulțumire a celor de la Drumuri Naționale pare a fi că porțiunile afectate de căderile de teren sînt semnalizate. în rest, doar optimism. „Sperăm, totuși, ca, în iunie, să înceapă execuția lucrărilor”, a mai spus directorul Leahu. Pînă atunci, șoferilor nu le rămîne decît să se roage și să spere că, în urma ploilor din această perioadă, nu vor apărea noi și neplăcute suprize, iar șoseaua națională nu va ajunge total impracticabilă. (Ionuț BARBU)ț BARBU) total impracticabil. (Ionuț BARBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.