De nimic nu se teme în viață mai mult decît de vise. Și aceasta, mai ales de cînd a fost marcată puternic de imaginea celei mai dragi persoane, apărută într-o noapte, în vis. „Eram internată în spital la Piatra Neamț, iar bunicul meu se afla în spitalul din Bacău, la Reanimare. în acel timp, într-o noapte, pe la ora unu, l-am visat că îmi ieșea în întîmpinare, în fața casei lui. M-am trezit îngrijorată și nu am mai putut să adorm. Dimineața, la ora șase, nu am mai avut răbdare și am dat telefon la spital. Mi-au spus de aici că bunicul meu murise exact la ora unu în aceeași noapte”. Și dinainte, dar de atunci și mai mult o obsedează visele. Ține pe noptiera de lîngă pat totdeauna o carte de interpretare a lor. Cu aceasta confruntă întîmplările ce le trăiește, precum și chipurile și lucrurile ce-i apar în timpul somnului, cărora astfel le dă un sens. De cele mai multe ori, urmărește a doua zi ce i se întîmplă și face conexiuni. „Am cîteva coincidențe foarte stranii. Făcînd legătura, încerc să mă conving că există undeva un semnal. Cînd în vis se dărîmă un perete, de exemplu, mi se năruie o șansă. Am avut această confirmare”. Cel mai benefic este chipul bunicului. De-a lungul vremii, s-a adeverit că ori de cîte ori îl visează, a doua zi are o realizare. „La rîndul lui, Ciprian mă simte imediat cînd am o supărare. Oricît aș încerca să-i ascund acest lucru. Este o legătură nevăzută”, își explică doctorița.le și lucrurile ce-i apar în timpul somnului, cărora astfel le dă un sens. De cele mai multe
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.