Seacă fîntînile!

Administrator

Cătălina CHIFU

Specialiștii estimează că fenomenul de secetă se va acutiza în următoarea perioadă. în iunie, regimul hidrologic se va situa sub mediile multianuale, la valori cuprinse între 10 și 30 la sută din normalele lunare pentru bazinele hidrografice Bistrița și Trotuș. La acest moment, se înregistrează niveluri scăzute a apei în 900 de fîntîni (18 comune), iar în comuna Brusturoasa cinci fîntîni, dintr-un total de 485, au secat. Din cauza neachitării datoriilor către SC Prest Serv Moinești – operatorul de apă, în comuna Zemeș s-a sistat furnizarea apei. „Consiliul Local Zemeș are o datorie de 300 de milioane. S-a descoperit, pe deasupra, că oamenii consumau foarte multă apă ca să-și ude culturile și nici măcar nu au plătit. Din cauza aceasta s-a oprit apa. însă comuna Zemeș folosește, pentru asigurarea necesarului de apă, acumularea de pe pîrîul Holmu. Nu sunt probleme cît timp oamenii vor folosi apa doar pentru consumul propriu. De altfel, în această perioadă s-a și interzis utilizarea apei pentru irigarea culturilor”, spune Ioan Maftei, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor.

Restricții pe toate planurile

Sistemul de Gospodărire a Apelor a trimis adrese către toate
primăriile și operatorii de apă din județ pentru monitorizarea
alimentării cu apă a populației și pentru luarea măsurilor de reducere
și eliminare a efectelor secetei. Și agenții economici au fost
atenționați să ia măsuri urgente în ceea ce privește reactualizarea
planului de restricții și folosire a apei în perioade deficitare, precum și
folosirea în mod rațional a acesteia prin eliminarea pierderilor de pe
rețelele de alimentare cu apă și utilizarea la capacitate maximă a
instalațiilor de recirculare a apei. De asemenea, au fost verificate
instalațiile și construcțiile hidrotehnice, au fost stabilite programe de
exploatare pentru optimizarea consumului de apă și de evitare a
eventualelor pierderi. Pînă în acest moment, spun cei de la SGA, nu
s-au primit solicitări de punere la dispoziție a forajelor de medie sau
mare adîncime aflate în patrimoniul SGA.

îngrijorare în agricultură

Agricultorii băcăuani privesc tot mai îngrijorați cerul. Ploaia ocoloște județul, iar căldura excesivă și vîntul care bate, uneori, parșiv, usucă totul. Ieri, o comisie a Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Bacău a ajuns la primii fermieri care au reclamat starea de calamitate din cauza secetei, unde cercetează la fața locului cele reclamate de agricultori. Președintele patronatului agricultorilor din județul Bacău – Agrias, Daniel Ciobanu – spunea, însă, că situațiile din statisticile meteorologilor nu corespund sută la sută cu realitatea. „Ni se spune că pe suprafețele noastre de teren a plouat suficient în anumite perioade de timp. Dar una se înregistreaza la stația meteo și alta se întîmplă în alte locuri din zonă. Am văzut cu ochii mei cum plouă mai mult într-un loc, iar alături plouă mai puțin. în plus, banii promiși pentru despăgubire vin tîrziu, în cursul anului, or noi am făcut deja cheltuielile”, a spus președintele. Daniel Ciobanu și alți membri ai
patronatului au fost, acum cîteva zile, la o discuție cu ministeriabilii din București, care însă văd altfel situația din teren și nu prea dau soluții încurajatoare pentru agricultori. „Cînd am luat și eu cuvîntul – ne-a spus Laurențiu Baciu, vicepreședintele Agrias -, ministrul Remeș a plecat din sală. Ce să mai spunem de așa gest și așa interes”.
Seceta a afectat grîul, orzul, rapița, dar nici cartofii și posibil nici porumbul nu se vor dezvolta prea bine, ca și floarea soarelui, de altfel. Vița de vie – spunea un producător de vin băcăuan, Eugen Burcă – nu va avea probleme de secetă în acest an, dar dacă la iarnă e iar uscat, la anul via va avea de suferit. Mihai Banu, directorul executiv al Direcției Agricole, spunea că pînă joi erau reclamate pagube pe mai mult de 4.500 de hectare de teren, adică pe un sfert din suprafața unde au fost înființate culturi de toamnă.

Pe lista neagră

Căldura parcă e tot mai mare, pe zi ce trece. Un alt fermier, Petrișor Olteanu, din Răcăciuni, spunea, ieri, că temperatura la sol a fost de 48 de grade Celsius. Pe asemenea vreme, nici tratamentele agrochimice nu prea se pot face corect, iar specialiștii caută de zor soluții în acest sens. în plus, sistemele de irigații din județ sînt la pămînt, la propriu, adică nu funcționează decît în mică parte. La Itești, inginerul Petrică Rusu era cam negru la față arătîndu-ne culturile pe care le are în grijă. „Au distrus sistemul de irigații – spunea el -, oamenii de pe la noi, ca în multe alte părți. Sînt inconștienți. Dacă au ajuns ei să taie și să fure și un stîlp de înaltă tensiune, vă dați seama. Am ajuns să udăm după metodele de înainte de 1990, cu cisterna și furtunul, și se dovedește că la vreme de criză e o soluție foarte bună”. Bacăul a fost inclus, totuși, pe lista celor 35 de județe în care se
recunoaște oficial starea de calamitate. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.