~3 min lectură 0 comentarii

Sebi i-a înnebunit pe toți de poezie

Redacția Ziarul de Bacău

Într-o atmosferă de caldă prietenie, vineri după-amiază, 23 august, în cafeneaua Antique din Bacău, la subsol, jurnalistul Sebi Șufariu și-a făcut debutul pe piața literară autohtonă, printr-un volum de poezie. Odată intrat în cafenea, la vederea celor mulțI, de toate vîrstele, răsfoind care mai de care volume de versuri, privindu-le chipurile, zambetele în colț de buze și auzindu-le franturi de vorbe, primul gand care te-ar fi izbit ar fi fost, de bună seamă, “a tunat și i-a adunat”. După ce vei fi văzut titlul, același la fiecare volum în parte, însă, te-ai fi dumirit: “Cel nebun după poezie”. Mai exact, Sebi Șufariu, “Cel nebun după poezie”.

sebi

O lansare atipică de carte, un eveniment rupt de contextual actual al lansărilor de carte în cadru oficial, să recunoaștem, aproape plicitisitoare, după același tipar, cu aceiași oameni. Nu, la Sebi nu a fost așa. Sebi a tunat versuri de-a lungul anilor, le-a revăzut, le-a dezbătut și abia apoi le-a adunat în carte. A tunat apoi printre prietenii sai iubitori de poezie și i-a adunat în cafenea. Fără să pregătească pe careva pentru vreun discurs, invitandu-și mentorii să spună, dacă vor dori, cateva cuvinte, pentru ca la final, Sebi să nu citească publicului din propria creație ci, invitandu-l pe acesta, la prima vedere, să o facă, pentru ca el, “Cel nebun după poezie”, să aleagă spre citire, un poem din lirica recent plecatului într-o altă dimensiune, Alexandru Mușina.

“Cand l-am cunoscut pe Sebi, era un jurnalist frenetic căruia i-am sesizat condeiul liric după ce mi-a scris un reportaj la o revistă – a rostit, printre multe alte vorbe bune, Ioan Enache, directorul revistei Credința Ortodoxă, semnatarul copertei de final al volumului de debut al lui Șufariu -, atunci am înțeles că Sebi este, dincolo de jurnalist, poet. Poezia trebuie să emoționeze în primul rand, iar poezia lui Sebi o face. Mai mult, deși debutează la 42 de ani, Sebi ne comunică prin volumul său că este un poet ajuns la maturitate și deja putem spune că el și-a creat un timbru personal, o marcă, o identitate poetică. Această carte lansată la apă va avea drum lung și, sunt convins, ea va lăsa o dara literară, experiența mi-o spune”.

La randul său, prof. univ. dr. Ioan Dănilă, unul din mentorii lui Sebi Șufariu și semnatar al prefeței volumului, a vorbit, în doar cateva cuvinte – “restul l-am scris în prefață”- despre maturitatea poetică a autorului, numindu-l pe acesta “un poet, deși debutant, deja format”. Scriitoarea Cristina Ștefan, reprezentantul editurii Art Book unde a apărut “Cel nebun dupa poezie”, dar și coordonatoarea Cenaclului online Lira 21 unde Sebi Șufariu este membru, a rostit, cu aceeași convingere, cuvinte pline de încredere la adresa “viitorului poetic” al acestuia. “Am așteptat acest volum de poezie. L-am așteptat! Il consider bine ancorat în poezia contemporană romanească – a apreciat Cristina Ștefan. Ne lipsește personajul literaturii de astăzi și cred că numai un nebun de poezie ar mai putea face poezie în ziua de astăzi. Văd la Sebi același curaj ca-n poezia lui Nichita Stănescu. Este un scris tanăr, puternic, masculin care va captiva”. Iar “avalanșa”de cereri din partea prietenilor lui Sebi, și ei nebuni dupa poezie, de a-i citi din lirica în acel cadru total rupt de conformism din cafenea, a demonstrat-o deja. Sebi a debutat în volum greu, dar hotărat. (M. Rotaru)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.