Răzvan BIBIRE
Angela Bogea, președintele PRM Bacău a anunțat ieri, într-o conferință de presă, că județul nostru ar putea pierde sediul Regionalei Direcției de Poștă în favoarea Iașiului. Ea a spus că a primit informații conform cărora, în urma unei expertize, Regionala Bacău, care s-a situat pe locul patru în țară ca rezultate, ar urma să se desființeze. Angela Bogea spune că în spatele acestei decizii s-ar afla deputatul Olguța Cocrea, aleasă pe listele PRM, ca reprezentant al sindicatelor, și care ar fi încercat să facă o afacere imobiliară cu Poșta Română, însă nu a reușit să vîndă un teren pe care urma să se construiască un centru regional de manipulare a coletelor. „Fac apel la Olguța Cocrea să demonstreze că nu are nici un amestec în această decizie și să facă demersuri pentru ca sediul să rămînă la Bacău” – a declarat Bogea, care a mai spus că, prin mutarea la Iași, angajații din Bacău și-ar pierde locurile de muncă.
Cocrea neagă
Deputatul de Bacău Olguța Cocrea a respins acuzațiile. „Această Regională de Poștă este ca un copil de suflet pentru mine și m-am zbătut mult în 2001 ca să se înființeze” – a declarat ea. Cocrea spune că în aceste momente este acuzată și de angajații Poștei Române din Iași că ar face demersuri să mențină Regionala la Bacău. Deputatul susține că, dacă sediul s-ar muta în județul vecin, s-ar pierde circa 100 de locuri de muncă, în general pentru personalul TESA, însă are garanții că nu se va întîmpla așa ceva. Cît despre acuza referitoare la teren, Olguța Cocrea spune că singurul teren pe care-l deține se află la Sascut.
CASETĂ
Poșta vrea Centru de Tranzit la Bacău
Primarul Romeo Stavarache a intervenit tot ieri în acest conflict și a declarat că sediul Regionalei de Poștă va rămîne la Bacău. Mai mult, el spune că a primit o solicitare din partea Companiei Poșta Română, care dorește să concesioneze o suprafață de teren cuprinsă între două și cinci hectare, pe care să construiască un centru de tranzit. „Rămîn stupefiat de declarațiile Angelei Bogea, care ar trebui să se informeze înainte. Sînt mîhnit și supărat că lansează asemnea afirmații fără să se informeze. Cei de la Poștă vor un teren amplasat lîngă viitoare șosea de centură a Bacăului. Așa cum am găsit pămînt pentru centrul de meteorologie, vom găsi și pentru ei”, a declarat primarul Bacăului. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.