Comitetul Sectorial de Formare Profesionala in Protectia Mediului (CSFPM) organizeaza, luni, 22 martie, la Sala mica a Institutiei Prefectului Bacau, de la ora 11,00, seminarul cu tema „Importanta existentei competentelor profesionale pentru protectia mediului in cadrul tuturor ocupatiilor / calificarilor – Centre de evaluare a competentelor profesionale in domeniul protectiei mediului”. CSFPM este promotor al proiectului strategic cu titlul „PRO COMPETENT! Calificari si certificari de competente pentru o dezvoltare durabila”, proiect finantat de Fondul Social European si de Guvernul Romaniei, in Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane. Parteneri in proiect sint Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Industriala ECOIND, Asociatia Auditorilor si Evaluatorilor de Mediu din Industrie – ECOEVALIND, societatea Eurolink Consultants, Autoritatea Scotiana pentru Calificari – SQA si Athens Network of Collaborating Experts – ANCE. (Petru DONE)
Lasă un răspuns