Seminar pentru prevenirea și controlul poluării

Administrator

Bacăul a găzduit, la sfîrșitul săptămînii trecute, seminarul „Prevenirea și controlul integrat al poluării. Implementarea IPPC (prevenirea și controlul integrat al poluării) în România”. Acțiunea face parte din proiectului „Asistența tehnică pentru sprijinirea procesului de autorizare integrată” (Proiect EuropeAid). Moderatorul Iulian Movilă, director executiv la Agenția Regională pentru Protecția Mediului Bacău, i-a avut ca lectori pe Jens Cristiansen (Danemarca), team manager project, și pe Pat Swords (Irlanda), expert project. La seminar au participat reprezentanți ai operatorilor care dețin instalații IPPC, ai Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău, ai autorităților de reglementare privind protecția mediului (Agenția Regională, Agenția Județeană, Apele Române „Siret”, Garda de Mediu Bacău) și consultanți din domeniul protecției mediului.
Au fost abordate stadiul IPPC în România și reînnoirea autorizației integrate de mediu, experiența altor state membre ale UE, cele mai noi soluții de bune tehnici disponibile (BAT), măsurarea emisiilor pe amplasamentele IPPC, raportarea de către operatori – cerințe de raportare către UE, inspecții, normele tehnice de inspecție la instalațiile IPPC și ghidul de comunicare „operatori – autorități de mediu”.
În România, din totalul de 660 de instalații IPPC care necesită autorizații integrate de mediu, au fost autorizate 551, dintre care 142 fără plan de acțiune, 288 cu plan de acțiune, 121 cu perioada de tranziție, iar 109 sînt în procedura de autorizare, cu termen de finalizare la 31 octombrie 2007. La nivelul Regiunii Nord-Est s-au inventariat 103 operatori cu instalații IPPC, dintre care 90 au obținut autorizații integrate de mediu și 13 sînt în lucru. Perioadele de tranziție sînt prevăzute în tratatul de Aderare și trebuie să includă reducerea treptată a valorilor limita la emisie. Cu fiecare măsură aplicată, valorile limită la emisie trebuie să fie revizuite, iar legislația româneasca cere emiterea unei noi autorizații. Autoritățile trebuie să se asigure că instalațiile sînt operate, așa încît să nu cauzeze poluare semnificativă.
Pat Swords, expert al Grupului PM, a prezentat o parte din experiența personală în legătură cu aplicarea IPPC într-un număr de proiecte din sectoarele energetic, farmaceutic, chimic și al metalelor neferoase din Irlanda, Germania și Olanda și o serie de aspecte privind măsurarea emisiilor pe amplasamentele IPPC.
În luna octombrie, va avea loc, tot în Bacău, seminarul organizat în Proiectul de twinning al UE RO2004/IB/EN-04 „Implementarea și aplicarea acquis-ului de mediu”. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.