Pachetul de servicii medicale de bază la care vom avea acces gratuit va fi reanalizat și stabilit, din acest an, la atît cît poate fi acoperit din bugetul asigurărilor sociale de sănătate. Cum de foarte multă vreme se spune că din contribuția de 6,5 la sută colectată pentru sănătate de la populație nu este posibil să se suporte toate serviciile medicale, este de așteptat ca pachetul actual să fie redus ori la unele îngrijiri să se perceapă coplată. în mod cert, și pachetul acordat gratuit de medicii de familie va cuprinde servicii al căror cost nu depășește bugetul alocat medicinei primare (de familie).
Și în momentul de față, medicii de familie sînt obligați să acorde gratuit un anumit pachet de bază. Acesta include servicii medicale profilactice, curative, de urgență și activități de suport (eliberarea de documente medicale). Prima categorie vizează, mai ales, copiii și gravidele. Astfel, fiecare medic de familie trebuie să urmărească în mod constant dezvoltarea psihomotorie a copilului pînă la împlinirea vîrstei de 18 luni. Și acest lucru trebuie să-l facă nu numai la cabinet, dar și la domiciliul bebelușului. Imediat după externare și la o lună de la naștere, medicul va trebui să meargă la domiciliul nou-născutului pentru a-l consulta. Apoi, o va chema pe mamă la cabinet cu micuțul la 2, 4, 6, 9, 12, 15 și 18 luni. Față de gravidă, medicul are obligația să o ia în evidență în primul trimestru de sarcină și apoi să o supravegheze lunar, pînă în luna a noua. După ce a născut, o va vedea la ieșirea din maternitate și la o lună. Tot în vederea prevenirii îmbolnăvirilor, medicul trebuie să supună unui examen anual (de bilanț) fiecare copil de doi pînă la 18 ani și fiecare persoană asigurată de peste 18 ani. De asemenea, periodic, va efectua vaccinurile prevăzute în programele naționale de sănătate, iar permanent trebuie să urmărească descoperirea bolnavilor TBC, educarea medico-sanitară a pacienților de pe listă.
Cel puțin două consultații pe lună
în caz de boală ori accident, asiguratul are dreptul la cel puțin două consultații pe lună, cu excepția urgențelor și a controalelor anuale și periodice. Dacă se impune, el trebuie să beneficieze de manevre de mică chirurgie și tratament injectabil, de prescriere de tratament medical și igienico-dietetic, de recomandare de investigații paraclinice sau de bilet de trimitere la medicul specialist ori de internare în spital. Față de bolnavul de TBC, medicul de familie are obligația să îl ia în evidență, să-l supravegheze cum își administrează tratamentul. Dacă bolnavul refuză tratamentul, atunci doctorul va apela la sprijinul poliției și al primăriei. Toate aceste servicii se acordă la cabinet. Medicul de familie, însă, trebuie să meargă și la domiciliul pacientului. La asistență medicală la domiciliu au dreptul copiii pînă la un an, care nu permit deplasarea, cazurile de urgență medico-chirurgicală, asigurații de orice vîrstă cu insuficiență motorie a trenului inferior (de la brîu în jos), cu insuficiență cardiacă cls. IV-NIHA, bolnavii în fază terminală ori cu alte afecțiuni pentru care trebuie să stea în casă. Cît privește serviciile medicale de urgență, acestea se dau în limita competențelor, la orice pacient care se prezintă într-o asemenea situație, indiferent dacă este sau nu pe lista medicului respectiv.
Casa de Sănătate îi va chestiona pe pacienți
Un sondaj printre asigurații din mai multe comune, întreprins de noi anul acesta și în perioada anterioară, a dezvăluit că majoritatea populației din mediul rural nu cunoaște decît un număr extrem de mic de servicii medicale primare de care trebuie să beneficieze. Cei mai mulți știu că pot recurge la medic doar cînd sînt bolnavi. Aproape toți nu au auzit că au dreptul și obligația de a li se efectua examenul medical periodic, că medicul trebuie să se deplaseze la domiciliul lor în cazul în care au un nou-născut ori sînt imobilizați la pat. Și nu de puține ori s-a dovedit că unii medici își fac programul zilnic de teren de două ore acasă ori în altă parte, în nici un caz la domiciliul bolnavului. Pus în fața acestor situații care au fost semnalate și în ziarul nostru, directorul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău a promis: „Anul acesta vom verifica activitatea medicilor, raportările pe care ei le fac la Casă, inclusiv la pacient. Prin sondaj, vom discuta cu asigurații care sînt înregistrați la medic cu diferite servicii medicale prestate și îi vom întreba dacă au beneficiat, într-adevăr, de ele. Dacă se va constata că au fost făcute raportări false, vom aplica sancțiunile prevăzute de norme”. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.