Cu apariții episodice pe scena politicii dâmbovițene, tânărul parlamentar Remus Cernea a devenit – în ultimele zece zile! – de-a dreptul celebru. Degeaba s-a chinuit, ani la rând, să-și încropească un partid, să candideze la prezidențiale, să se lipească de protestatarii de pe străzile Capitalei, că notorietatea sa tot în comă a rămas. Asta până deunăzi, când a propus în Parlament să fie tăiate bugetele pentru culte. Abia a deschis gura bietul om că imediat au sărit din papuci mai toți dinozaurii politici. Mimând cucernicia de partid, câteva figuri de aleși eterni au cerut sancționarea urgentă a „ereticului” Cernea! Dacă am fi fost cu vreo cinci sute de ani în urmă, probabil că-l ardeau pe rug după ce-l excomunicau pe el și pe tot neamul lui!…
Nu intru în amănunte juridice sau europeniste. Ele deja au început să fie prezentate public de persoane mult mai avizate în domeniu. Spun doar că, în Uniunea Europeană și în întreaga lume, chestiunea finanțării cultelor religioase este tranșată de foarte multă vreme. Și, peste tot (poate cu excepția statelor fundamentaliste, unde preoții au și putere politică absolută), un cult sau o sectă nu beneficiază de buget de stat. Religia este o chestiune de opțiune personală, individuală. Orice om poate să se declare ateu sau religios, creștin, budist sau musulman, adept MISA ori călugăr shaolin. Asta nu-i dă dreptul să primească bani publici, din taxele și impozitele tuturor.
La mijlocul secolului al XIX-lea, aproape întreaga Europă a acceptat secularizarea, separarea Statului de Biserică. Cetățenii sunt egali în fața legii și nu pot fi discriminați pe motive religioase. În esență, asta spune parlamentarul Cernea: fiecare să aleagă către ce cult vrea să direcționeze banii lui. Sau dacă nu vrea, să-i lase la dispoziția Statului care poate susține material unele proiecte ale acestor biserici. Astfel, preoții (indiferent de rit și de Dumnezeul căruia i se închină!) vor fi obligați să se apropie mai mult de comunitate, de enoriași. Fiecare parohie își va plăti păstorul după posibilități și în funcție de cât de apreciată este munca ierarhului cu pricina. Care este „erezia” în această inițiativă legislativă?!
Dacă este să ne luăm după datele statistice ale Recensământului INS, atunci 85,9 la sută dintre români sunt ortodocși. De ce s-a inflamat conducerea B.O.R. și a fluturat din patrafirele când a auzit de isprava dlui Cernea?! Înseamnă că aproape toți românii își vor direcționa părți importante din impozitul pe venit către Biserica Ortodoxă. Atunci nu vor mai fi probleme nici cu salariile episcopilor, nici cu ridicarea de biserici la fiecare intersecție… Iar electoratul ortodox va răsplăti cu voturi inițiativa politicienilor de a-i lăsa liberi să decidă cum sunt folosiți banii lor destinații mântuirii sufletului. Și Dumnezeu i-a câștigat pe creștini cu liberul arbitru…
Ștefan RADU
Toate bune si frumoase,dar atunci vor fi intrebati preotii din ce bani si-au facut pe numele lor ditamai viloaie,de unde au rasarit in curtea lor super-masini,sau alte „nimicuri’ de care statul nu-i intreaba de loc.