Sfatul specialistului în denominare

Administrator

Implicațiile denominării leului asupra fiscalității

Reușita acțiunii de denominare depinde de modul în care își fac temele
responsabilii de entități, fie din instituții, fie din întreprinderi sau
organizații non-profit – persoane fizice autorizate. Acțiunea de
denominare trebuie să facă obiectul unui program, mai ales la
întreprinderile complexe, program aprobat de consiliul de administrație.
Acesta trebuie să cuprindă probleme cu privire la structurile de
activitate care sînt implicate în acțiunea de denominare, pregătirea
profesională a personalului implicat, dar ca datorie morală a conducerii
este și informarea întregului personal în cunoașterea mecanismului
denominării. Principala sarcină cade, însă, pe umerii contabililor. Pentru
ei, purtătorul de cuvînt al Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău, Maricel Radu punctează cîteva probleme cu care aceștia se confruntă în practică.

Toate declarațiile fiscale privind impozitele, taxele și contribuțiile la bugetul consolidat, care au data de înregistrare 1 iulie 2005, se întocmesc în moneda nouă, indiferent de perioada de raportare la care se referă. Începînd cu această dată, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc și se reflectă în contabilitate în moneda nouă, la nivel de leu, fără subdiviziuni, prin rotunjire la un leu pentru fracțiunile de peste 50 de bani inclusiv și prin neglijarea fracțiunilor de pînă la 49 de bani inclusiv. Prevederile art. 82 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
Creanțele și datoriile față de bugetul consolidat se plătesc, după 1 iulie 2005, în moneda nouă, iar Ordinele de plată pentru trezoreria statului (OPT) aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 246/2005, se editează pe suport de hîrtie cu ajutorul programului de asistență distribuit gratuit de administrațiile finanțelor publice sau poate fi descărcat de pe serverul de web al Ministerului Finanțelor Publice, la adresa www.mfinante.ro/informatii contribuabil/sistem fiscal/programe utile. Sumele referitoare la veniturile din salarii și impozitul lunar reținut, înscris în fișele fiscale pentru lunile ianuarie – iunie 2005, potrivit legii, se exprimă și se declară în lei vechi.

Ratele din eșalonarea datoriilor se plătesc în moneda nouă

Începînd cu 1 iulie 2005, operatorii economici care au în derulare înlesniri la plată reprezentînd eșalonări, acordate conform legii, au obligația să achite ratele în monedă nouă prin aplicarea prevederilor legale referitoare la denominare. Răspunderea pentru corectitudinea aplicării procedurii de rotunjire revine contribuabililor sau reprezentanților acestora. Eventualele sume achitate în plus sau rămase de plată, după caz, față de totalul obligațiilor de plată pentru care a fost acordată eșalonarea, rezultate ca efect al denominării și rotunjirii, se regularizează odată cu ultima rată din eșalonare.
Începînd cu 1 iulie 2005, taxa pe valoarea adaugată și accizele se înscriu în lei noi în facturile fiscale și în orice alte documente justificative întocmite pentru livrări de bunuri și prestări de servicii, utilizînd două zecimale. Rotunjirea zecimalelor sumelor astfel determinate se face prin rotunjire la 1 ban fracțiunile de peste 0,5 bani inclusiv și prin neglijarea fracțiunilor de pînă la 0,5 bani. Toate sumele în moneda veche prevăzute în actele normative fiscale emise anterior datei de 1 iulie 2005 se înlocuiesc cu sumele în moneda nouă, prin împărțirea la 10.000.
„Denominarea sistemului informational contabil – a opinat Maricel Radu – este o acțiune obiectivă care determină premise favorabile utilizatorilor finali de a lua cele mai eficiente decizii economice, în legătură cu poziția financiară, performanțele, modificarea poziției financiare și modificarea capitalurilor proprii ale întreprinderii”. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.