Runda a doua a celui de-al treilea eșalon a instaurat, în seria I, dominația rezultatelor de egalitate, echipele băcăuane fiind, cu o singură excepție, lideri din acest punct de vedere. La primul joc pe teren propriu din acest campionat, Aerostar Bacău a dat pe pere cam tot ce a luat pe mere. Astfel, după victoria de la Roseal Odorheiu Secuiesc, „aviatorii” băcăuani au reușit doar o remiză (2-2) în compania celor de la Ceahlăul II Piatra Neamț. După ce Chiriac (42′) a deschis scorul pentru oaspeți, tot el a adus și prima egalare înscriind (53′) în propria poartă. Nemțenii au punctat din nou prin Borz (70′), pentru ca Dragotă (80′) să stabilească scorul final. Derby-ul local dintre Pambac și FCM II s-a încheiat, la rîndul lui, nedecis, toate cele patru goluri fiind marcate spre fina;lul meciului. Pentru gazde au înscris Dragomirescu (80′) și Petcu (87′), în timp ce FCM II a punctat prin dubla lui Remus Cojocaru (65′, 84′). Tot cu remiză (1-1) s-a încheiat și întîlnirea de la Moinești dintre Petrolul din localitate și Leonard Pașcani. Oaspeții au înscris primii prin Tobă (74′), pentru ca elevii lui Florin Anton să egaleze două minute mai tîrziu prin Onisei. Una din puținele excepții de la regulă s-a înregistrat la Pașcani, unde Willy Bacău nu a putut mai mult decît să înscrie golul de onoare prin Căpușă (30′). Gazdele au punctat, însă, de trei ori prin Dumitrașcu (40′), Pitinciuc (52′) și Pintilie (70′) adjudecîndu-și, astfel, cele trei puncte. Rezultatele complete ale etapei: Aerostra Bacău – Ceahlăul II Piatra Neamț 2-2, CFR Pașcani – Willy Bacău 3-1, Pambac Bacău – FCM II Bacău 2-2, Laminorul Roman – CSM Rm. Sărat 1-0, Poli II Iași – Juventus Fălticeni 0-0, KSE Tg. Secuiesc – Transkurier Sf. Gheorghe 1-0, Politehnica Galați – Oțelul II Galați 2-2, Petrolul Moinești – Leonard Pașcani 1-1, CSM Focșani – Roseal Odorheiu Secuiesc 7-2. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.