Sfîrșitul unor lumi

Ștefan RADU

Chiar dacă evenimentele anului ce a trecut (mai ales cele meteorologice) ne-ar motiva o anume stare de anxietate, eu personal nu sînt un susținător al teoriei escatologice. După mine, „sfîrșitul lumii” poate fi în fiecare zi. Este de-ajuns să urmărești jurnalele de știri de la diversele posturi de televiziune care s-au strecurat în casele și viețile noastre și te convingi că – undeva în lume – apocalipsa este un fapt divers. Cutremure devastatoare, tornade în plină iarnă, alunecări de teren, prabușiri de construcții celebre, un nou val de inundații în România, molime ca în Evul Mediu, toate contribuie la definirea unui tablou nu prea optimist. în noaptea de Revelion, un prieten a dorit să toasteze „pentru prietenie, pentru înțelegere și respect reciproc între oameni”. Nu sună deloc pompos; ba chiar am convingerea că este o nevoie arzătoare. De multe ori am impresia că lumea a ajuns în faza aceea de beție în care toți vorbesc, însă fără să se asculte între ei. Termeni precum „globalizare”, „pace mondială”, „colaborare economică” au sensuri divergente în funcție de oratori și public. Sub ochii generației mele s-a spulberat un imperiu: Uniunea Sovietică. Rămășițele sale se zbat muribunde, însă au ramas la fel de periculoase. Precum coada balaurului căruia i s-au tăiat cele șapte capete, tot așa de năprasnic lovește și Rusia rănită. Deposedată de puterea militară și politică, această imensă țară multietnică se agață de ultima armă: resursele energetice de care depinde întreaga Europă. La prima vedere, aș spune că este dreptul Kremlinului să gestioneze cum dorește bogățiile sale naturale. Abia atunci cînd descoperi intențiile șantajiste ale Rusiei un mare semn de întrebare se adaugă discursurilor despre securitatea mondială. Este de-ajuns să comparăm situația creată de criza gazului metan cu ceea ce se întîmplă – de 20 de ani încoace – în Orientul Mijlociu. Nu dorința de a crea un rai al democrației prospere i-a făcut pe americani și, în general, pe occidentali să declanșeze războaiele din Golf, ci nevoia de control asupra celei mai mari resurse de petrol din lume. Imaginați-vă cum ar arăta America fără combustibili! Dincolo de aspectele comerciale și politice ale conflictului dintre Rusia și Ukraina, există semnele decesului unuei lumi. Marile puteri, în acest an de grație 2006, vor fi nevoite să redefinească noțiunea de globalizare. Pînă acum, în noua lume ce se contura, rolurile erau distribuite preferențial. Unui impuneau regula economică prin forța armelor sau prin presiuni politice, alții erau meniți doar pentru a consuma produsele livrate și pentru a osteni la baza piramidei. Iată că vin semnale și din lumea arabă, și din Rusia cea rănită că „mujicii” s-au săturat de slugăreală (ceva similar s-a întîmplat și prin 1917…).

Globalizarea va trebui să însemne repunerea în drepturi a respectului față de popoare („neamuri” – cum spune Biblia) și față de indivizi. Marea comunitate pe care o visăm își va constitui zestre din ce are mai de preț fiecare nou venit. Iar accesul la această avuție comună trebuie să fie egal, indiferent de pretențiile și orgoliile unora sau altora. Faptul că – de exemplu – americanii plătesc o „cotizație” mult mai mare decît indienii la Națiunile Unite nu le dă dreptul să folosească o asemenea organizație doar pentru promovarea propriilor interese. Fără indieni, economia americană – și mai ales domeniul IT&C – ar pierde în mod semnificativ. Dacă li s-ar bloca dreptul de a folosi piețe precum cele din China, India sau Rusia, firmele din Statele Unite ar avea imense probleme. Sînt adevăruri pe care reprezentanții marilor puteri evită să le exprime. însă ele sînt germenii noii lumi. Trebuie să asistăm la sfîrșitul acestei lumi pentru ca alta mai bună și mai corectă să se nască.

Oamenii trăiesc din erori. Pentru unii, întreaga viață este o greșeală. Mă întreb cum se simt mulți dintre politicienii români care, în urmă cu un deceniu, desființau domeniul minier? Ieri, premierul Tăriceanu – un artist al declarațiilor contradictorii – ne anunța că se va trece de urgență la revigorarea acestui sector industrial. Țara cere lignit! Mai știm, oare, pe unde sînt filoanele părăsite în mare grabă? A fost de-ajuns un gest nervos al Rusie să înțelegem că resursele energetice sînt adevăratele arme în războiul global economic de astăzi. Din nou se vorbește despre reactoarele de la Cernavodă, despre exploatările petroliere de mare adîncime și despre surse alternative de energie. Bineînțeles că reacția Guvernului este una hei-rup-istă! Nu cred că în acest moment s-a constituit un centru de cercetare și proiecare care să ofere soluții inginerești viabile și nici nu văd de unde vom lua banii necesari pentru asemenea proiecte grandioase. în 16 ani, nu a fost vreun Executiv care să conceapă o strategie economică pe termen lung. S-a trăit de pe o zi pe alta, cu lumînarea la căpătîi, priveghind o lume care se sfîrșea. Nu ne-au preocupat vremurile ce aveau să vină… Cu greu înțelegem că orice moarte anunță o naștere și că sfîrșitul unei lumi lasă loc liber pentru o lume nouă. Pe noi și iarna care vine în decembrie ne găsește nepregătiți…e capete, tot așa de năprasnic lovește și Rusia rănită. Depose

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!