Showrom(înia)

Administrator

Mihai BUZNEA

Spectacolul s-a încheiat, dar hohotele de rîs continuă, pe fondul aplauzelor tot mai anemice. Se aud, în schimb, huiduielile. Peste România Pitorească mai dăinuie doar ecourile unui 25 noiembrie care i-a taxat pe liderii noștri politici cu puneri la punct ce i-a trimis în ridicol și neputință. Adică, acolo unde le este locul, în care ar trebui să rămînă o bună bucată de vreme de acum înainte spre a-și însuși limbajul guvernrii și canoanele exercițiului puterii. Referendumul pentru uninominale și scrutinul pentru europarlamentare au fost două bune prilejuri, contopite într-unul singur, spre a ne reaminti că românul mustește de umor nativ, nescăpînd nici un prilej de a ieși cu el la rampă într-o desfășurare fastuoasă de expresii rostite spontan, dar acide și cu adresă directă. în timp ce liderii de campanie și ciracii lor se dădeau de ceasul morții inventînd formule și pretexte pentru ca tot omul să vină la urne, Măria-Sa Votantul făcea haz de situație amuzîndu-se de neștiințele sale. România Pitorească ieșea din nou la rampă cu lucrurile sale trăsnite, gen „știi, sau nu știi?!” și cu nesfîrșite comedii în spectacole de vodevil. Chestionați asupra evenimentelor cu pricina, la care erau chemați să participe, țăranii dintr-un sat giurgiuvean au dat răspunsuri care mai de care mai haioase amuzîndu-se pe seama ignoranței lor și distrîndu-ne pe noi, cei care aveam pretenția de a fi la curent cu ceea ce urma să se întîmple. Pentru ei, Europa și votul uninominal se dovedeau a fi ceva cu consum pe loc, un fel de sacoșă plină cu de toate, gratuită și de durată. De, fiecare cu ce-l doare, sau… vrabia mălai visează, și calicul – praznicul. Aceleași replici le-am auzit, mai apoi, și prin satele din Apuseni, dar și de prin Moldova sau Oltenia. Vorba poetului: toți, o apă și-un pămînt, sau „țara arde și baba se piaptănă”, după cum mergeau lucrurile. Showrom(înia) se derula în întreaga sa splendoare de situații hilare, bizare și ridicole. Undeva, într-un sat izolat de prin Oltenia, comunicarea rezultatelor participării la scrutine se făcea prin olăcari sau prin strigături din om în om – un fel de telefonul fără fir, la capătul căruia răspunsul era plin de suspans; într-o așezare clujeană, vicele unei comisii de votare s-a dovedit a fi un tînăr imberb, ce nu împlinise vîrsta majoratului și care s-a făcut nevăzut imediat ce și-a încasat diurna (ne)cuvenită! Prin alte părți s-a atins coarda sensibilă a celor cu buzunarele orfane, acestora oferindu-li-se pachete cu alimente contra voturi. Că de, ce nu face omul cînd e la strîmtoare, iar interesul poartă fesul! Alții, de prin Valea Plîngerii, au fost ademeniți cu niscai parale sau cinstiți pe la bufete ca aldămaș pentru-„mpăcare”; fiecare dă ce are și primește ce-și dorește ori îi lipsește. Un show de zile mari, cu rezultate în coadă de pește. Cu farse la nivel înalt și țepe trase la vedere. Președintele Traian Băsescu a luat-o la bărbie, fiind făcut grogy de corigența la obiectul referendum, iar alți lideri de marcă au fost trimiși direct la podea fiind declarați ko înainte chiar de a fi numărați pînă la 5 (pragul electoral). Tot granzii au rămas în picioare, chiar dacă în echilibru instabil și cu penele serios ciufulite!
Dar a trecut, totuși, și distracția asta care ne-a costat vreo 50 de milioane de euro. Dar acesta e un aspect minor fiindcă, nu-i așa, nimic nu e prea scump cînd în joc e soarta noastră! De-acum avem europarlamentari ce ne vor reprezenta la Bruxelles, iar votul uninominal mai trebuie să aștepte pînă îi va veni rîndul. Toată lumea politică îl ocolește, deși cu toții ne-au spus altceva. Eterna și fascinanta Românie și-a dat, din nou, arama pe față și și-a ridicat fustele în văzul tuturor. Reformarea clasei politice?! Poate altădată!… eși cu toții ne-au spus altceva. Eterna

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.