Societatea de Investitii Financiare Moldova din Bacau a vindut, la sfirsitul saptaminii trecute, pachetul de 76.160.683 de actiuni detinute la Bancpost – a anuntat presedintele societatii, Costel Ceocea. Din acest pachet, 57,5 milioane de actiuni sint actiuni existente si 18,6 milioane de actiuni noi provenite din operatiunea de inregistrare a capitalizarii primelor de emisiune. „Valoarea totala a tranzactiei este de 12,7 milioane de euro – a precizat Costel Ceocea. Plata se va efectua in doua transe, 9,6 milioane de euro in 3 zile lucratoare de la semnarea contractului si 3,1 milioane diferenta de plata pina pe 5 octombrie”.
SIF Moldova este ultima societate de investitii financiare care si-a vindut participatia actionarului majoritar al bancii, EFG Europe. Pretul pe actiune a fost de 0,1668 de euro, ca si in tranzactiile facute de SIF Banat-Crisana si SIF Transilvania. SIF Oltenia a acceptat tranzactia la 0,159 de lei pe actiune.
SIF Muntenia a fost prima care a iesit din actionariatul Bancpost, din 2004, cind a incasat circa 9,58 de milioane de euro. (Petru DONE)
Lasă un răspuns