Silă de „omenie”…

Finalul cu happy-end al cazului celor două bătrîne dintr-o comună din județul Vaslui condamnate la cîte 30 de zile de închisoare pentru neplata în termen a unei amenzi penale în valoare de 6 milioane de lei vechi reprezintă, indiscutabil, un succes al presei românești. Un succes parțial, dar un succes. în stilul românesc, de astăzi, al libertății presei. Ni se spunea, în jurnalale de actualități ale televiziunilor centrale: „…două bătrîne, mamă și fiică, în vîrstă de 86, respectiv 66 de ani, dintr-o așezare de lîngă Huși, au fost condamnate la închisoare…; înșiruindu-se, în continuare, cauzele și circumstanțele faptei lor. Pentru respectivele posturi de televiziune important era să se aducă la cunoștința opiniei publice CUM, CINE și ÂN CE FEL s-a aflat despre respectivul caz. Un subiect de presă prin care se puteau pune în mișcare diverse instituții ale statului și puse, astfel, în situația de a nu se mai fofila de la adoptarea unei atitudini clare, neechivoce și tranșante, punînd efectiv umărul la soluționarea situației.
Dar, încă odată: „de ce un succes al presei?” Deoarece asemenea cazuri sînt, la noi, foarte numeroase și în care nedreptatea transpare tocmai datorită aplicării corecte a legii! Ceea ce-mi amintește de o vorbă din popor: „Dacă nu te cumințești, dacă nu-ți vezi de treaba ta, îți aplic imediat legea!” în traducere/explicație această amenințare ar putea suna astfel: „Legea este de partea mea, a celui rău și nedrept”. Adică, și mai clar: cel rău/puternic aplică legea după bunul său plac, iar cel bun/nevinovat o suportă, mai ales atunci cînd i se răpește orice altă alternativă. Revenind la cele două bătrîne, a căror dramă mi-a sugerat rîndurile de față: nu nedreptatea făcută prin lege, de către Justiție, a impresionat, ci vîrsta la care acestea au fost încarcerate. Dacă fiecare dintre ele avea cu 10 – 20 de ani mai puțini, aproape sigur că nimeni nu s-ar fi sesizat. Chiar ministrul Justiției, însuși șeful statului au declarat că judecătorul a aplicat corect legea și că singurul criteriu pentru acordarea grațierii îl reprezintă vîrstele avansate ale celor două condamnate. Așadar, un argument umanitar, și nu unul procedural. Stau și mă întreb, fără să găsesc vreun răspuns care să mă satisfacă: cîte „grațieri” prin omisiunea deliberată a aplicării legilor au fost acordate în România post-decembristă marilor corupți, autorilor fraudelor de proporții, hoților și pungașilor de talie care mișună continuu pe lîngă noi? Pentru ei există „proceduri” speciale, vicii de formă, speculații juridice, motivații de ordin medical și toate celelalte trucuri care fac din lege și din aplicarea ei batjocura actului de dreptate… Iată de ce cred că atîta timp cît cei puși să aplice legea o fac fără dreaptă măsură și fără a suporta consecințele faptelor lor, nimic în țara asta nu se poate schimba în bine. Rămînem tot la fățărnicie și abuz, iar rezultatul este același: prostul plătește și deșteptul huzurește…! (Gheorghe CHIȚIMUȘ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!