Sîmbătă, 20 noiembrie

Redacția Ziarul de Bacău

Sinaxar ortodox: Pomenirea Sfîntului Grigorie Decapolitul
Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Felix de Valois

Duminică, 21 noiembrie

Sinaxar ortodox: Intrarea Maicii Domnului în Biserică
Sinaxar romano-catolic: Prezentarea în templu a Sfintei Fecioare Maria

Maicii Domnului în Biserică sau prezentarea în templu a
Sfintei Fecioare Maria (în Biserica Romano-Catolică) este o
sărbătoare de o însemnătate deosebită pentru că amintește unul
dintre „misterele” vieții Aceleia care a fost aleasă de Dumnezeu să
fie Mamă a Fiului său și Mamă a Bisericii. După cum se știe, templul din Ierusalim era un locaș sfînt, iar dorinta evreilor era ca fiecare să ajungă la Templul din Ierusalim. Acolo era Chivotul Legii, în care erau cele două Table ale Legii, pe care erau scrise cele 10 Porunci, era Toiagul lui Aaron, care odrăslise, era un vas cu mană din cea care căzuse spre hrana evreilor în pustie, după ce trecuseră Marea Roșie, cînd au fost eliberați din robia Egiptului, erau doi heruvimi care aveau aripile întinse peste Chivotul Legii… Acolo nu intra decît o dată pe an, singur, arhiereul.
După Tradiția Bisericii, preasfînta Fecioară Maria a stat 12 ani și fost educată împreună cu alte fecioare, pînă la vîrsta de 15 ani. Maica Domnului, cea pregătită ca să-L nască pe Mîntuitorul lumii, cea pregătită ca în pîntecele ei să se unească firea omenească cu firea dumnezeiască în Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, a intrat și ea în Sfînta Sfintelor. Prezentarea în templu a copilei
bătrînilor Ioachim și Ana s-a petrecut într-un cadru simplu, modest,
dar luminat de razele Soarelui Mîntuirii întregului neam omenesc.
Fecioara Maria și-a dăruit lui Dumnezeu ființa sa întreagă pentru
totdeauna, oferind Tatălui Veșnic un suflet cu totul nevinovat,
adevăratul Templu pe care încă de la începutul lumii îl căuta și
aștepta. Pentru creștinii evlavioși, sărbătoarea de la 21 noiembrie
este un fericit prilej de a-și reînnoi hotărîrile și promisiunile pentru o
viață sufletească mai adîncă. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.