Primul Festival de agroagroturism în județul Bacău
Petru DONE
Consiliul local al comunei Ghimeș-Făget și Oficiul Județean de Consultanță Agricolă Bacău (OJCA) organizează astăzi și mîine (28 – 29 iulie), la Ghimeș, primul Festival de agroturism din județul Bacău. „Inițiativa a apărut din necesitatea acută de identificare și de promovare a potențialului turistic rural din zona Ghimeș-Făget, a tradițiilor și meșteșugurilor populației, a rețetelor culinare specifice, pentru că este evident că ținînd seama de dimensiunile relativ reduse ale afacerilor din domeniu, eforturile singulare de promovare ale proprietarilor de pensiuni rurale sînt insuficiente și nu pot avea un impact semnificativ” – spune directorul OJCA, Vasile Aichimoaie. Oficiul de Consultanță a organizat deja, în zona Ghimeș – Palanca două cursuri de instruire pe teme de agroturism, cel aflat în curs de derulare fiind urmat de nu mai puțin de 80 de curanți. Cursanții au dorit să arate lumii ce potențial turistic are zona lor și au venit cu ideea de a se înbtîlni cu toți cei interesați de acesta. Primarul Vilmoș Gîrbea, din Ghimeș-Făget, a pus imediat umărul la această inițiativă, iar astăzi și mîine în comuna de munte din județul Bacău vor fi amenajate spații expoziționale în aer liber, iar oaspeții invitați din mai multe județe ale țării, reprezentanți ai unor instituții și autorități locale, dar și oameni de afaceri, vor participa la un program în care vor vedea mai multe pensiuni rurale, o fermă ecologică și chiar o stînă tradițională, la Ilia Teteje, dar și expoziția de animale și utilaje agricole și produse tradiționale. Astăzi va avea loc și un simpozion, în care va fi urmărită prelegerea „Agroturismul, produsele tradiționale și ecologice” a dr. ing. conf. univ. Ștefan, Postolache-Cujbă, de la Universitatea de Agricultură și Medicină Veterinară din Iași. De asemenea, dr. ing. Costică Popa, proaspăt cercetător științific principal gradul III, administratorul Pensiunii Montana din Slănic Moldova și vicepreședinte al Asociasției Naționale de Turism Rural, Ecologic și Cultural – ANTREC, va prezenta potențialul agroturisitic al județului Bacău și un film despre acest potențial.
Patricipanții la Festival vor depune, mîine, o cotroană de flori la mormînatul lui Emil Rebreanu, din Palanca, și vor vizita, astăzi și mîine, muzeul Etnografic și Muzeul CFR din Ghimeș, dar și cabana și pensiunea „Aurul Mare”, din Răchitiș, și Csango Panzio. și pensiunea „Aurul Mare”, din Răchitiș, și Csango Panzio. Helvetica-R et
Primul Festival de agroagroturism în județul Bacău
Petru DONE
Consiliul local al comunei Ghimeș-F
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.