Simboluri cuceritoare de inimi

în aceste zile sînt marcate evenimente de răscruce istorică pentru nația română: nouă decenii de la intrarea României în Primul Război Mondial, cu eroicele lupte de la Mărăști, Mărășești și Oituz, dar și pagini de glorie nepieritoare scrise de ostașii noștri pe fronturile celei dintîi conflagrații care a cuprins întreaga Europă. în același amplu context al evocărilor, rememorăm războiul de neatîrnare a neamului, de la 1877-1878, și prinosul de recunoștință al țării pentru faptele eroilor din toate timpurile. Un astfel de moment îl reprezintă înălțarea Arcului de Triumf din Capitală, pe care îl prezentăm în consemnările ce urmează:

Unul dintre monumentele emblematice ale românilor îl reprezintă Arcul de Triumf din Capitală, martor și evocator al unor mari fapte de istorie glorioasă. Aflu, din Dicționarul Enciclopedic, că „arcul de triumf” reprezintă o construcție monumentală romană, comemorativă sau decorativă, formată dintr-una sau din trei arcade, decorată bogat și amplasată pe o arteră de circulație sau într-o piață; reluată în arhitectură modernă. Obiceiul glorificării învingătorilor în războaie, precum și a eroilor care și-au dat viața pentru obște și neam a avut o largă răspîndire în timp și spațiu, ajungînd pînă la noi. Românilor, oriunde s-ar afla ei, fiecare an le aduce, printre altele, prilejuri de veșnicire a spiritului de sacrificiu al ostașilor armatei lor. Potrivit moralei creștine, prin care cei vii sînt în comuniune cu cei trecuți din viața luptătoare în cea triumfătoare și pentru a căror liniște sufleteasacă ne rugăm în sfinte liturghii, din iluminarea cugetelor îndrăgostite de Capitală, românii au făurit simboluri cuceritoare de inimi și, cu temeritatea elanurilor prin care s-au înfăptuit toate realizările de preț, au ridicat, cu imense eforturi, viguroase coloane ale dragostei de țară și neam, de limbă și de credință. Printre acestea, ca o vie și grăitoare expresie – emblemă a artelor în monumental dedicată victoriilor armatei române – Arcul de Triumf -, ridicat în rondul format la intersecția șoselei Kiseleff cu bulevardele Averescu și Prezan. Primul și poate cel mai semnificativ însemn memorial dedicat cuceririi independenței de stat, pe sub el trecînd trupele române încărcate de laurii victoriei pe cîmpurile de luptă, la 8 octombrie 1878.
Presa vremii ne-a lăsat o amplă descriere: „Acest monument improvizat este măreț și va aminti și de aici înainte țării și armatei gloria pentru care a fost ridicat”. Realizat din lemn și acoperit cu stucatură, Arcul permitea trecerea pe sub el a 12 ostași în linie. în mijlocul părții superioare era așezată o statuie a Victoriei, înaltă de circa 4 metri și avînd pe ambele (fețe) părți diferite trofee – arme, zale, căști. în fruntea Arcului, sub statuie, era inscripția „Apărătorilor Independenței – Orașul București”, iar pe laturile din dreapta și din stînga erau numele localităților Plevna, Grivița, Smârdan, Vidin, Opanez, Rahova, Acer Palanka, Lom Palanka – cîmpuri de bătălii unde tînăra armată română cu începuturile în anul 1859 în tabăra de instrucție de la Florești – Prahova și luptînd sub un singur steag și comandament, a obținut victorii răsunătoare împotriva trupelor otomane.
Evenimentul politico-militar ce a schimbat radical destinele țării continuă să fie viu în documentele oficiale. Rusia a subapreciat capacitatea de luptă a Turciei și a apelat la România („Nu poate fi îndoială pentru orice istoric militar imparțial că, dacă nu veneau forțele române în ajutor, toată armata rusă care lupta la nord de Balcani ar fi fost inevitabil aruncată în Dunăre”). Doi economiști francezi, într-o lucrare a lor concluzionau: „Uimită de succesele neprevăzute ale otomanilor la Plevna, Rusia a cerut concursul armatei române. Din ziua în care aceasta a trecut Dunărea, fața lucrurilor s-a schimbat deodată. Nu vrem să exagerăm aici efectul concursului dat de micul popor colosului oprit de o rezistență la care nu se aștepta. Este sigur că drapelul românesc nu a suferit înfrângeri și asalturile redutelor de la Plevna au arătat că soldații armatei teritoriale erau urmașii demni ai luptătorilor lui Mircea, Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul”. Pe sub Arc au defilat detașamentele reprezentative românești, în acel mijloc de toamnă 1878, cu tunurile românești victorioase din oțelul cărora s-a făcut coroana regală pentru încoronarea din mai 1881.
Alături de toată țara de atunci, și județul nostru și-a adus contribuția materială și umană, frontul neatîrnării cerînd sute de răniți și 116 eroi, acest bilanț fiind bine descris în „Amintiri” – lucrare în care căpitanul-veteran Mihail Dumitrescu precizează: „Noi, bătrânii (veteranii) curând ne vom duce unii după alții, dar vom închide ochii în pace având conștiința împăcată că am făcut pentru Patrie ce am putut și sperând și crezând că mai mult încă se va face în viitor”.
Arcul a fost desfăcut la scurt timp, primăria recuperînd o parte din cheltuielile investite în materiale.
într-o nouă fază de construcție – anul 1922, Arcul de Triumf – operă a arhitectului Petre Antonescu -, prezenta o structură de beton armat acoperită cu elemente de stuc, avînd ca scop aniversarea încoronării regelui Ferdinand I la Alba Iulia și cinstirea victoriei armatei române din primul război mondial, desăvîrșindu-se astfel unitatea statală a României. în perioada anilor 1935 – 1936 același arhitect, militant al mișcării pentru renașterea vechii arhitecturi românești și pentru afirmarea specificului național în acest domeniu, după lungi controvers a reluat întreaga lucrare și i-a dat înfățișarea pe care, cu unele modificări, o cunoaștem astăzi. Are înălțimea de 27 de metri, structură de beton armat și placat cu piatră adusă din cele mai cunoscute cariere ale țării (Câmpulung Mușcel, Rușchița), este conceput după modelul clasic, are o singură deschidere, iar decorul sculptural aparține unor artiști celebri precum Ion Jalea, Corneliu Medrea, Dimitrie Paciurea, Oscar Spaethe, Frederic Storch, Constantin Baraschi, iar textul inscripțiilor săpate în piatră este contribuția lui Nicolae Iorga. Impozanta construcție a fost inaugurată la 1 Decembrie 1936 în prezența regelui Carol al II-lea. (Va urma). (Corneliu CRISTEA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!