Dacă tot ne ghiontesc europenii occidentali și americanii că sîntem copleșiți de corupție, iată că sfiosul nostru parlament s-a hotărît să ia vițelușul de coarne sau, mai pe românește, s-a împuțit rău peștele cel mare la cap și, conform proverbului, se va curăța de la coadă.
Se pare că proiectul de lege a fost clocit de artificiala și inutila Agenție Națională a Funcționarilor Publici, pentru că din cuprinsul actului normativ apare prea multă spuză pe turtoiul structurii în cauză.
Reprezentanții noștri la cel Parlament au adoptat Legea nr.7/23 februarie 2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici. Din secvențele de lucru ale parlamentarilor am observat, la emisiunile TV, că aleșii noștri votează cu mîinile, folosind cartela magnetică, dar se pare că la votarea acestui Cod de conduită aveau ambele mîini ocupate.
Chiar dacă proiectul de lege a fost însăilat în grabă de nefericiții-nepricepuți funcționari de la Agenția cu pricina, nu există o scuză pentru vrednicii noștri parlamentari, printre care există profesori și suficienți avocați. Probabil că în structura celor două Camere nu au și un profesor de logică.
Încă din primul articol legea nu face cunoscut că reglementează normele de conduită profesională a funcționarilor publici, iar ca obiectiv imediat eliminarea birocrației și a faptelor de corupție. Că nu există nici o legătură între conduita profesională și birocrație se vede de la o poștă. Și cine a prezentat proiectul în cauză, Cabinetul Năstase, care a înființat o puzderie de agenții naționale fără sens, care se calcă pe picioare cu ministerele de resort!
Printre principiile ce guvernează conduita profesională a funcționarului public este înscris și cel privind libertatea gîndirii și a exprimării, conform căruia funcționarul public poate să-și exprime și să-și fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii de drept și a bunelor moravuri. Asta în art. 3, pentru că în art.7 îi este interzis să exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, cu politicile și strategiile acesteia, ori cu proiectele de acte cu caracter normativ sau individual. Care-va-să-zică, dacă autoritatea sau instituția în care muncește funcționarul public încalcă ordinea de drept sau bunele moravuri, amărășteanul de funcționar trebuie să comunice ca peștele.
Așa-zisul Cod de conduită a funcționarului public nu este decît o compilație de texte din alte legi care abundă în interziceri. La cele 27 articole, cît cuprinde legea în speță, este folosită de zece ori expresia interzice, la care se adaugă expresiile funcționarii publici au obligația, nu trebuie, etc.
În legislația țărilor civilizate există un raport de echilibru între drepturi și obligații. Codul în discuție obligă funcționarul public să fie loial autorității sau instituției din care face parte, dar nu se bucură și de sporul de loialitate, așa cum era prevăzut în proiectul de lege privind salarizarea bugetarilor, întocmit în timpul premierului Radu Vasile. Sînt și prevederi alături de Constituție, precum cea care obligă funcționarul public să se conformeze dispozițiilor legale privind restrîngerea exercitării unor drepturi, datorită naturii funcțiilor publice deținute.
Legea cu pricina conține și prevederi hilare cînd interzice funcționarului public să acorde asistență și consultanță persoanelor fizice în vederea promovării unor acțiuni împotriva statului. Adică, vine mătușa Maria de la țară și solicită funcționarului de la relații cu publicul s-o ajute să întocmească o cerere pentru revendicarea unui bun care a intrat în domeniul statului în perioada ante-decembristă, iar funcționarul îi răspunde că nu îl lasă Codul?
În slujba cui se află funcționarul; în cea a statului, sau în slujba celui care îl plătește prin impozite și taxe?
Potrivit art. 10, lit „b” din lege, în perioada campaniei electorale demnitarii din administrația publică locală, eventual funcționarii publici trebuie să intre in corpore în concediu, fie el medical sau de odihnă, ori să-și suspende contractul de muncă, pentru că le este interzis celor din urmă să furnizeze sprijin logistic candidaților la funcții de demnitate publică.
Funcționarii sînt obligați și la bună-credință în relațiile de serviciu și cu terțele persoane. Așadar, se cere buna-credință de la legiuitorul care nu o manifestă față de cei obligați. Parlamentarii care s-au perindat în cele patru puncte cardinale au aflat salariile motivante ale funcționarilor de acolo. Și dacă nu dai, nu înseamnă obrăznicie să ceri?
Toate actele normative din ultimul timp care reglementează relațiile sociale și economice legate de activitatea funcționarilor publici se termină cu un moț privind Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Acestei structuri i s-a conferit competența de coordonare și control a aplicării normelor de conduită profesională. Prevederea de la art. 22, alin.4 din lege, dacă nu ar fi neconstituțională ar fi umoristică pentru că evidențiază structuri ierarhic superioare autorităților publice, ori, Constituția României și Legea nr. 215/2001, cea a administrației publice locale, nu conțin asemenea prevederi. Primarii, consiliile locale și consiliile județene nu au structuri ierarhic superioare.
Încălcarea dispozițiilor Codului atrage răspunderea disciplinară, dispoziție cuprinsă și în Statutul funcționarilor publici și în Legea nr. 161/2003. La un asemenea act normativ chiar și un student anul I curs la distanță la o facultate particulară de drept ar exclama: Vax albina!
Vai, vai, ce se mai combate corupția! E clar că nici chiar pe hîrtie nu se poate combate. Nu vorbim de stîrpire. Ar fi un nonsens. (Hary CERNEȚ)
Lasă un răspuns