SINAXAR Luni, 8 martie

Sinaxar ortodox: Pomenirea Sfîntului Teofilact, episcopul Nicomidiei

Sinxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Ioan al lui Dumnezeu

Un om care trăia în Constantinopol era foarte milostiv, încît și atunci cînd umbla pe ulițele cetății, mergea după dînsul mulțime de săraci. El cînd îi vedea, se făcea că vrea să-i alunge și-i îndepărta, însă întotdeauna punea în mîinile lor milostenie. Făcea toate acestea, deoarece dorea să se ascundă de oameni. Într-o zi, unul din prietenii lui credincioși l-a întrebat pe el cum s-a făcut milostiv. Și i-a spus lui, grăind: „Cînd eram mic, ca de zece ani, și am intrat în biserică să mă rog, am văzut pe un bătrîn duhovnic, învățînd poporul și spunîndu-i despre milostenie: cel ce dă săracului pune în înseși mîinile lui Hristos. Iar eu am auzit și n-am crezut pe cel ce învăța, căci mă gîndeam: Eu am auzit că Hristos stă în cer, de-a dreapta Tatălui, deci, cum se află pe pămînt, precum învață acesta, ca să ia ceea ce se dă săracilor? Acestea gîndind eu, m-am dus la casa mea și am văzut pe un sărac în haine rupte mergînd, iar deasupra capului său statea un chip al Domnului nostru Iisus Hristos. Și cum mergea săracul acela pe calea sa, iată un om milostiv l-a întîmpinat pe el și i-a dat lui o pîine. Și cum a întins mîna cel ce a dat pîinea, iată și chipul Mîntuitorului, care Și-a întins mîinile Sale spre mîinile lui și l-a binecuvîntat pe acela. Cînd am văzut eu aceasta, am crezut că acel ce dă săracului, cu adevarat lui Hristos îi dă. Eu încă și acum văd același chip, stînd deasupra capului săracilor și pentru aceea sînt cuprins de frică și fac milostenie după putere, pe cît pot.”

Tot creștinul care este deosebit de necredincioși să trăiască fără a face păcate, ca un prieten al lui Dumnezeu, ca un vrăjmaș al diavolului și ca un părtaș al Tainelor lui Hristos. În acest fel, lepădîndu-se de faptele satanicești și de înșelăciunile drăcești, fiind curat și cuvios, iubitor de Dumnezeu și adeseori rugîndu-se lui Dumnezeu, să zică: „Tatăl nostru, Carele ești în ceruri.” Ca nu cumva, în chip nevrednic, pe Dumnezeu numindu-l Tatăl, să-L hulească pe El. Ci, ca un fiu, să slăvească pe Tatăl și, ca un slujitor, să se teamă de Domnul său. Căci grăiește Domnul: „Dacă Tată vă sînt vouă, apoi unde Îmi este Mie slava și cinstea de la voi? Iar dacă vă sînt Domn, atunci unde-Mi este frica voastră de Mine?” Drept aceea, trebuie să trăim în porunca lui Dumnezeu. Să-L cinstim pe El ca pe un Tată și să ne temem ca de un Domn. Să ne aducem aminte de păcatele noastre și de ele să suspinăm neîncetat. (Constantin GHERASIM)