Sinaxar ortodox: Pătimirea Sfinților Mucenici Terentie, Africanul, Maxim, Pompinus și alții treizeci și șase (sec. III)
Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfintei Gema Galgani
Duminică, 11 aprilie
Sinaxar ortodox: Pomenirea Sfîntului Ierarh Calinic de la Cernica
Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Stanislau,
Luni, 12 aprilie
Sinaxar ortodox: Pomenirea Sfintei Antuza,
Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Zeno
În Alexandria Egiptului trăia un argintar slăvit în toată cetatea pentru meșteșugul mîinilor lui. La acesta a venit o femeie, rugîndu-l să-i facă o podoabă pentru cap. Din vorbă în vorbă, a început femeia a grăi cele necuviincioase, spre desfrînare, și a tulburat pe argintar. Cum s-a simțit atras spre păcat, argintarul și-a adus aminte de cuvintele Evangheliei și, mai înainte de a se porni spre păcat, i-au venit în minte cuvintele: „De te smintește pe tine mîna ta cea dreaptă, tai-o pe ea, sau ochiul, scoate-l pe el. Că mai bine îți este ție cu un mădular ciung să intri întru împărăția Cerului decît, întregi mădulare avînd, să fii aruncat în iazul cel de foc”. Și, căutînd spre femeie i-a zis: „Îndepărtează-mă puțin, că vreau să fac cele poruncite nouă”. Și a scos cuțitul, s-a lovit pe sine în ochiul drept și a zis: „Vezi, Doamne, că păzitor poruncii Tale sînt. Că dacă îmi va trebui cîndva ajutor de la Tine, să nu te depărtezi de la robul tău”. Cînd a văzut femeia fapta făurarului, a fugit de frică și s-a dus la casa sa, mîntuită de păcat.
Cel ce stăpînea Alexandria atunci era un prigonitor cumplit asupra creștinilor. Căci, cu îngăduirea lui Dumnezeu, turcii stăpîneau Egiptul și chinuiau pe creștini, poruncindu-le să se lepede de Hristos și să primească credința lor. Într-o zi, stăpînitorul cetății a chemat pe episcop, care era învățătorul creștinilor, și i-a zis: „Ascultă, episcope, între cuvintele Hristosului tău, s-au zis și acestea: De aveți dreaptă credință în voi și în Mine, veți zice muntelui acestuia ridică-te, de te aruncă în mare; și va fi vouă. Iată, dar, este aici muntele, cel de toți văzut lîngă cetatea aceasta, al cărui nume este Adar. Acum, de este Dumnezeu acel Hristos, Căruia voi Îi slujiți, și, credința pe care voi o țineți, o socotiți, a fi mai bună decît toate, ieșiți la muntele Adar și ziceți cuvîntul Domnului Dumnezeului vostru; și de vă va asculta pe voi și se va arunca în rîul Nilului, atunci în slobozenie veți fi și veți sluji lui Hristos al vostru. În afară de acesta și noi vom crede. Iar de nu, apoi toată bogăția creștinească se va lua la visteria împărătească, iar voi veți curăți gunoaiele din cetatea aceasta”. Atunci, episcopul a răspuns: „Cuvîntul pe care l-ai grăit covîrșește cu totul neputința noastră. Însă nu pentru noi, că toți sîntem nevrednici de un lucru ca acesta, ci pentru hulirile tale, pe care le grăiești asupra Domnului nostru Iisus Hristos, lasă-ne opt zile ca să ne rugăm Domnului și credem că nu ne va trece cu vederea, pentru rugăciunile robilor Săi. Căci este scris că voia celor ce se tem de El o va face și rugăciunea lor o va auzi și-i va mîntui pe dînșii (Ps. 144, 19). Auzind aceste cuvinte, barbarul cel fără lege a rîs, zicînd: „Eu am socotit că veți arăta tulburare și o parte din averea voastra o veți da la visteria împărătească, dar voi îndrăzniți lucrul acesta, pe care nici Mahomed al nostru nu-l poate face, el care este solul lui Dumnezeu și în care cred toți arabii și i se închină.” Și le-a dat drumul cu mînie, scriind zilele cele hotărîte pe care le-au cerut.
Episcopul, adunînd pe toți creștinii din cetăți și din toate hotarele, pînă la trei mii de bărbați, afară de femei și de copii, le-a vestit încercarea cea cu meșteșug a stăpînitorului prigonitor. Apoi, spunîndu-le și cele despre munte degrabă le-a poruncit să se întristeze și toți, împreună, să se roage și să facă privegheri de toată noaptea înaintea lui Dumnezeu.
S-a apropiat de episcop femeia aceea și i-a spus de făurarul care și-a scos ochiul, mărturisindu-și lui ispitirea ei și credința cea tare în Hristos a aceluia. Că nu s-a lăsat înșelat de cuvintele ei cele desfrînate și înșelătoare și nu s-a cruțat pe sine, ci ochiul său drept și-a scos. Cînd a auzit cuvintele aceste, episcopul s-a minunat și nu l-a găsit pe el cu cei ce veniseră la sobor și a trimis după dînsul, la casa în care trăia. A venit argintarul și i-a zis lui episcopul: Frate, o ispită mare a venit asupra noastră de la cei ce ne urăsc.” Și i-a spus pe rînd toată încercarea prigonitorului. Iar el a zis: „Stăpîne, noi datori sîntem să ne rugăm, că la oameni aceasta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate sînt cu putință.” Deci, a treia zi, s-au suit la muntele Adar și l-au înconjurat de trei ori, purtînd cruci. Și, stînd ei în preajma muntelui, a chemat episcopul pe arginar și i-a zis: „Fiule, acum ți se cade să arăți puterea credinței tale, ca să se rușineze prigonitorul cel ce se laudă cu idolii săi, ca să întărească stîlpii Bisericii lui Hristos și să se potolească tînguirea creștinilor. Atunci, argintarul s-a apropiat de munte și s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: „Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, ascultă rugăciunea robilor Tăi, și nu da pierzării turma Ta, în mîinile vrăjmașilor Tăi, care ne urăsc pe noi. Tu ești Dumnezeul nostru, Care ai poruncit Apostolilor Tăi, zicînd: De aveți credință ca un grăunte de muștar, nu vă îndoiți a zice muntelui acestuia, Ridică-te și te aruncă în mare, și va fi vouă. Acum nu pentru noi, Doamne, nici nouă, ci numelui Tău celui sfînt dă-i slavă.” După ce a încheiat, s-a cutremurat locul și s-a mișcat muntele și au căzut cu fața la pămînt toți oamenii. Mulți au început a țipa de teamă prin cetate că se sfărîmau palatele și cădeau zidurile. Au ieșit oamenii și au văzut minunea cea înfricoșătoare, cum muntele se ducea de la locul său în rîul Nilului. Toți au căzut și s-au rugat creștinilor să potolească muntele din mersul său, ca să nu se strice palatele și cealaltă parte a cetății. Episcopul a zis: „Nu s-ar cuveni. Că nu este lucrul nostru, ci a voastra voire, ca sa ne îngreuiați pe noi cu certările voastre.Acum iată, se apropie muntele de rîul Nilului”. Atunci au făgăduit toți că se vor boteza. S-a rugat episcopul lui Dumnezeu și a stat muntele și a încetat cutremurul pămîntului. Mulți barbari au crezut în Sfînta Treime și s-au botezat. Iar cei necredincioși au dat legămînt în scris ca, de atunci și pînă în veac, să nu facă prigoană creștinilor, ca ei să poata trăi în credința lui Hristos. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns