SINAXAR Sîmbătă, 17 aprilie

Sinaxar ortodox: Pomenirea Sfîntului Mucenic Simeno, episcopul Persiei

Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfinților Robert „de la Chaise-Dieu”, Robert de Molesme și Ștefan Harding

Duminică, 18 aprilie

Sinaxar ortodox: Pomenirea Sfîntului Ioan, ucenicul Sfîntului Grigorie Decapolitul

Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Galdin

Trăia odată o bătrînă, sporită în frica lui Dumnezeu. Întrebată despre pricina depărtării sale de lume, ea a povestit: „Pe cînd eram copil, aveam un tată blînd și liniștit din fire, dar bolnav și neputincios. Cea mai multă vreme a vieții o petrecea zăcînd pe pat. Dacă se întîmpla să fie sănătos, se îndeletnicea cu munca cîmpului, iar roadele le aducea acasă. Atît de mult tăcea, încît cei ce nu-l știau, îl credeau mut. Aveam și mamă, cu totul deosebită de tatăl meu. Era cheltuitoare și trăia în desfrînare. Averile nu ne ajungeau, căci ei i se încredințase de la tatăl meu grija celor din casă. A trăit așa fără a avea vreo boală trupească, nici n-a simțit vreo durere, ci în toată viața a fost sănătoasă. Într-o zi tata a murit. Îndată s-a stricat vremea, și a început o ploaie atît de deasă, încît n-am putut ieși din casă vreme de trei zile. În tot acest timp tatăl meu a stat neîngropat. Oamenii satului cînd au văzut aceasta au început a spune nenumărate vorbe asupra răposatului: «Vai, ce răutate era împreună cu noi și nu știam. Acesta, cu adevărat, vrăjmaș al lui Dumnezeu a fost, pentru aceasta nu-l lasă nici să fie îngropat.» Noi, ca să nu se strice trupul înlăuntru și să ne facă casa de nelocuit, l-am scos afară, deși era ploaia era foarte mare, și l-am îngropat cum am putut. Mama și-a luat și mai multă libertate și s-a dedat fără rușine la desfrînare. Încet a cheltuit averea în desfătări. După multă vreme, a sosit și moartea ei. A avut o așa îngropare încît și văzduhul se părea că ajută la îngroparea ei. După moartea mamei mele, am început să mă întreb care din cele două vieți să o urmez: a tatălui sau a mamei. După cele ce văzusem eram ferm convinsă că trebuie să o urmez pe mama. Într-o noapte, după ce am adormit, a venit la mine bărbat voinic la trup și înfricoșător la vedere. S-a uitat încruntat la mine și m-a întrebat cu glas aspru care sînt gîndurile mele. M-am înspăimîntat și mi-am amintit gîndurile mele rușinoase. Atunci l-am rugat să mă învrednicească de iertare. El m-a luat de mînă și mi-a zis: „Vino să vezi și pe tatăl tău și pe mama ta și, după ceea, oricare viață vei voi, alege-ți ție.”

M-a dus într-un loc șes, cu livadă, unde erau pomi de multe feluri foarte frumoși și încărcați cu tot felul de roade. Acolo, m-am întîlnit cu tatăl meu. Eu l-am îmbrățișat și l-am rugat să petrecem împreună acolo. Mi-a promis că dacă-l voi urma, în scurt timp vom fi împreună. După aceea, îngerul m-a tras de mîna, zicînd: «Vino, să vezi și pe mama ta, ca să cunoști din lucruri văzute, care viață vrei să o alegi.» M-a dus la o casă foarte întunecoasă, plină de groază, și mi-a arătat un cuptor ce ardea cu foc cu mari vîlvătăi. Cînd m-am uitat în cuptor, am văzut pe mama mea, afundată în foc pînă la gît, și o mulțime de viermi care o mîncau. Ea scrîșnea și clănțănea cu dinții de usturime. Cînd m-a văzut, m-a chemat lăcrimînd: «Miluiește-mă, fiica mea, pe mine, maica ta, care mă ard și mă topesc! Adu-ți aminte de hrana care ai primit-o de la mine și mă miluiește și-mi dă mîna și mă scoate de aici.» Însă eu m-am înfricoșat de acei inși cumpliți care stăteau aproape și nu am îndrăznit să mă apropii. Iar ea continua să strige cu lacrimi: «Fiica mea, ajută-mă și nu trece cu vederea tînguirile maicii tale» Iar eu, milostivindu-mă, am întins mîna să o trag. Însă m-a atins puțin focul, am simțit mare usturime, și am început a mă văieta și a suspina cu plîns. Cei ce erau în casă, deșteptîndu-se de vaietele mele, s-au trezit și m-au întrebat de ce plîng. După ce mi-am vine în fire, le-am povestit cele ce am văzut. De aceea, am urmat vieții tatălui meu și mă rog ca împreună cu el să fiu. Pentru că încredințată, cu darul lui Dumnezeu, ce fel de cinste și slavă sînt pregătite celor ce aleg a viețui cu dreptate și întru dreapta credință, și iarăși ce fel de osîndă primesc cei ce își cheltuiesc viața în pofte și dezmierdări.” (Constantin GHERASIM)