SINAXAR Sîmbătă, 28 decembrie

Pomenirea Sfinților douăzeci de mii de Mucenici, ce au ars în Nicomidia

Era praznicul Nașterii Domnului din anul 304, cînd nelegiutul împărat Maximian s-a întors din războiul împotriva etiopienilor și, crezînd că zeii și idolii i-au adus biruința în lupte, a voit să aducă jetfe de mulțumire în Nicomidia. A trimis vestitori în toate părțile ca să pornească pe toți supușii săi să se închine, împreună cu împăratul la chipurile zeilor. Printre cei aduși cu sila de ostași, se aflau și mulți creștini care nu au acceptat să intre în temple, ci s-au dus în biserică, unde Sfîntul Antim, episcopul Nicomidiei, săvîrșea Liturghia.

Maximian, aflînd de aceasta, s-a mîniat și a trimis ostași, care au încuiat pe dinafară ușile bisericii, închizînd pe creștini pe dinăuntru. Apoi, au grămădit lemne în jurul bisericii, ca să-i dea foc și să ardă pe creștini. Episcopul, auzind ce se întîmplă, i-a botezat pe toți cei ce nu erau încă botezați, i-a împărtășit cu Preacuratele Taine și i-a îmbărbătat să primească moartea pentru Hristos. În acest timp, slujitorii împărătești au aprins lemnele și flăcările au cuprins toată biserica. Toți creștinii dinăuntru au ars ca niște făclii vii. Iar pe ulițele cetății, ostașii au omorît cu săbiile pe cei ce mărturiseau credința lui Hristos. Atunci au pierit cam 20.000 de Mucenici.

Duminică, 29 decembrie

Pomenirea celor patrusprezece mii de Mucenici, care au fost uciși de Irod, în Betleem

Irod s-a mîniat cînd a văzut că a fost batjocurit de magi, care nu au mai venit să-l vestească unde s-a născut Mesia, așa cum le ceruse. Neputînd să se răzbune nici pe magi, pentru că ei plecaseră, nici pe Hristos, pentru că nu-L găsea, și-a revărsat furia aspura pruncilor nevinovați din Betleem. A trimis ostași înarmați să ucidă pe toți copilașii din oraș, de la doi ani și mai în jos, după cum avea informațiile de la magi. Pe Iisus nu L-a putut omorî, deoarece, din orînduire dumnezeiască, El se găsea departe de locul măcelului, în Egipt.

Uciderea pruncilor nu e străină nici de viața noastră de taină. Duhovnicește, și noi puteam avea pe mîinile noastre sînge de prunci nevinovați. Ori de cîte ori am mințit un suflet, ori de cîte ori am fost pentru altul o pricină de păcat, duhovnicește am ucis, ca și Irod, un suflet nevinovat. Ori de cîte ori înăbușim bunele îndemnuri pe care Dumnezeu le seamănă în sufletele noastre pri nu le lăsăm să aducă roada lor binecuvîntată, e cam și cum am ucide niște prunci în leagăn. (C. Gh.)