Pomenirea Sfintei Parascheva cea nouă
Sfînta Parascheva s-a născut în satul Epivat din Tracia, nu departe de Constantinopol, și a trăit pe vremea despărțirii Bisericii de la Roma de Biserica sobornicească ortodoxă. A fost crescută de părinții ei în teama de Dumnezeu și în deprinderea faptelor bune, îndeosebi în rugăciune, post și milostenie. De multe ori, ea s-a dezbrăcat de hainele sale cele bune și le-a dat săracilor, fapt ce i-a adus mustrarea și, uneori, bătaie din partea părinților. Dar fecioara a arătat hotărîre în folosirea averii sale și după moartea părinților. Într-o zi, la biserică, a auzit citindu-se din Evanghelie: „Cine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie”. Sfînta a înțeles că a venit vremea să lase totul și să-L urmeze pe Mîntuitorul. Parascheva le-a dăruit săracilor partea ei de moștenire și s-a retras la o mănăstire de fecioare lîngă Constantinopol. A dus o viață aspră, după rînduiala monahilor. După o scurtă vreme, un înger al Domnului i-a spus să lase pustiul și să se întoarcă în patria sa, deoarece acolo se cuvenea să moară. Sfînta a plecat din pustie și a intrat în biserica Sfinta Sofia și în biserica Vlahernii, unde i-a lăudat pe Maica Domnului și pe Mîntuitorul. Apoi, ea a plecat la Ierusalim să se închine Sfintelor Locuri ale Patimilor Domnului.
La 25 de ani, Cuvioasa Parascheva s-a întors în patria sa, la Epivat, unde a mai petrecut încă doi ani, după care a murit.
Moaștele ei au făcut numeroase minuni, tămăduind pe bolnavi și îndrăciți. Împăratul Asan al românilor și bulgarilor a luat cinstitul ei trup și l-a așezat, mai întîi la Tîrnovo, de unde au fost strămutate, pe vremea sultanului Selim al II-lea, la Belgrad. În cele din urmă, moaștele Sfintei au fost aduse la Constantinopol și depuse la biserica patriarhiei. În anul 1641, voievodul Vasile Lupu le-a adus la Iași, primindu-le în dar de la Patriarhia Ecumenică, și le-a așezat în biserica Sfinții Trei Ierarhi. La sfîrșitul secolului al XIX-lea, în urma unui incendiu izbucnit la Trei Ierarhi, moaștele Sfintei Parascheva au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iași, unde se găsesc și astăzi.
Sinaxar romano – catolic
Pomenirea Sfîntului Calist I
Sfîntul Calist a condus Biserica Romei între anii 217 și 222. Chiar la începutul pontificatului său, a fost silit să ia atitudine împotriva învățăturilor greșite ale unui preot. Calist s-a născut în a doua jumătate a veacului al II-lea, pe la 155, ca fiu al unui oarecare Domițiu. Deoarece în tinerețe a dat dovadă de o inteligență deosebită, stăpînul său i-a încredințat administrarea bunurilor și a comunității creștine din care făcea parte. În urma unor operații financiare nereușite, a fost condamnat să învîrtă o piatră de moară. A încercat să-i demaște pe cei care l-au ruinat, însă aceștia l-au denunțat că este creștin și au obținut deportarea lui în Sardini, ca să lucreze la minele de metale. Între timp, la insistențele unei creștine, împăratul Comodus a dat o amnistie generală pentru creștinii condamnați. Calist nu s-a întors la Roma, ci s-a stabilit la Antium. În anul 203, a murit papa Victor, iar noul papă, Zefirin, l-a chemat pe Calist la Roma, unde l-a făcut preot și l-a pus la cîrma unei biserici. Prin grija și iscusința lui Calist, Biserica romană a obținut dreptul de proprietate și personalitate civilă în fața legilor romane. Tot lui Calist i se datorează și extinderea cimitirului creștin, devenind, ulterior, „catacombele sfîntului Calist”. La moartea papei Zefirin, în anul 217, clerul din Roma, ținînd seama de meritele și calitățile lui Calist, l-au ales papă. S-a dovedit un bun cunoscător al învățăturii creștine și al spiritului evanghelic. După cinci ani de pontifcat, Calist , Calist a fost asediat în casa sa și aruncat pe fereastră într-o fîntînă, în anul 223. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns