Sinaxar romano – catolic: Pomenirea Sfîntului Pius al V-lea
La o întrunire între creștini, organizată într-o casă oarecare, în cadrul discuției a apărut chestiunea conducerii mașinilor de către preoți. Cineva din adunare, căruia, în perioada aceea, i-a murit un copil, lovit de o mașină, a spus că acum cînd automobilul nu mai este un lux și s-a extins mult folosirea lui, și preoții pot conduce.
Sfîntul Epifanie, prezent la întrunire, avea, însă, un punct de vedere contrar. Și a spus: După părerea mea, preoții e bine să evite să conducă, chiar dacă mașina a încetat să mai fie un lux. Priviți ce se petrece în jungla drumurilor. Ce nervozitate, ce rivalitate pentru prioritate, ce nervi, mînie, înjurături, epitete ornamentale, gesturi necuviincioase. În mijlocul tuturor acestora e necesar să se încurce și chipul preotului? Vedeți ce se întîmplă în micile ciocniri, ce frecușuri, incriminări, certuri și bătaie, cîteodată. Gîndiți-vă, să «facă pană» un preot ce conduce pe un drum foarte circulat. Să fie nevoit să-și strîngă rasa, să se întindă la pămînt, să se murdărească, ca să schimbe roata! Ce fluieraturi și comentarii ironice are de încasat! Pentru ce motiv să intre în astfel de ispite? Toate acestea nu constituie o lovitură dată cuviinței lui? Altceva este, cînd are să slujească într-o parohie întinsă, fără mijloace de transport în comun, cum este la țară, sau în străinătate. Atunci poate este obligat să conducă mașina pentru nevoile lucrărilor sale pastorale. Dar, cu toate acestea, există totdeauna pericolul să ucidă pe cineva cînd conduce. Atunci va trebui, potrivit Sfintelor Canoane, să-și pună epitrahilul în cui…
În acea clipă a intervenit unul: Dar, Părinte, asta se face fără voie. Sfîntul i-a explicat însă că sfintele Canoane hotărăsc că și ucigașul fără voie este oprit de la preoție. Cum este cu putință ca acești oameni să săvîrșească datoriile lor pastorale? Cum îi vor vedea slujind rudele victimelor lor? Cum vor primi ca slujitor și părinte duhovnicesc pe un ucigaș, chiar fără voie, al omului lor? Apoi, întorcîndu-se spre tatăl căruia îi murise copilul și care si-a exprimat prima părere a spus: Să se odihnească copilașul tău în sînurile lui Dumnezeu, dar dacă l-ar fi lovit un preot, ți-ar fi fost cu putință să mergi să te rogi la biserica, unde acesta ar continua să slujească?
Într-un oraș de provincie, s-a întîmplat ceva asemănător și episcopul, datorită nevoilor, a îngăduit, prin iconomie, preotului ucigaș fără voie, să continue să săvîrșească datoriile sale preoțești (acestea, dupa iconomie, nu au iconomie!). Lumea, însă, i-a scos porecla „popa ucigaș”! (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns