Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Sergiu
Fiind plecat într-o călătorie, un împărat a întîlnit doi oameni îmbrăcați în haine rupte și proaste, trași la față și galbeni; împăratul i-a cunoscut că arată așa din cauza oboselii și a postului. Cum i-a văzut pe ei, a sărit îndată din trăsură și, căzînd la pămînt, s-a închinat lor. Dar dregătorii lui nu s-au arătat de acord cu acestea și au început a cîrti, că făcea ce nu se cade slavei împărătești. Însă, ei, nepricepîndu-se, nici îndrăznind a-l mustra în față, au spus fratelui împăratului să vorbească cu el, zicîndu-i: „Nu ți se cade a defăima slava coroanei împărătești”. Dar acesta, grăind fratelui său, împăratul i-a dat un răspuns pe care fratele său nu l-a înțeles.
Avea obicei împăratul acela, cînd dădea cuiva un răspuns de moarte, trimitea la poarta lui un vestitor, ca prin trîmbiță de moarte să afle porunca cea împărătească, iar glasul trîmbiței îl cunoșteau toți, și înțelegeau că este vorba de osîndire la moarte. Făcîndu-se seară, a trimis împaratul o trîmbiță de moarte, ca să trîmbițeze la poarta casei fratelui său. Iar acesta, cum a auzit trîmbița cea de moarte, n-a mai înțeles nimic și s-a gîndit la asta toată noaptea. Iar a doua zi, îmbrăcîndu-se în haine de mîhnire și de plîngere, împreună cu soția și cu fiii săi, au mers la palatul împăratului și au stat înaintea ușilor, plîngînd și tînguindu-se. Dacă l-a văzut așa, împăratul l-a chemat la sine și i-a zis: „O, nepriceputule, te-ai înfricoșat atît de un vestitor al fratelui tău, față de care nu te știi vinovat nicidecum. Apoi, cum ai adus părere de jignire asupra mea, că am sărutat cu smerenie pe vestitorii Dumnezeului meu, care mi-au însemnat mie moartea, cu mai mare glas decît trîmbița? Și înfricoșată îmi este întalnirea cu El, că eu îmi știu păcatele pe care le-am săvîrșit. Deci, iata, am ales acest fel, ca să te înveți din însăși mustrarea ta. Asemenea, degraba voi mustra, la arătare, și pe cei ce s-au întocmit cu tine la defăimarea mea”. După care l-a trimis pe fratele său la casa lui.
Dupa aceea, împăratul a poruncit să se facă patru sipete de lemn. Și a hotărît ca doua dintr-însele să se învelească cu aur să se pună într-însele oase de morți. Iar pe celelalte două le-a uns cu rășină și cu smoală și le-a umplut cu pietre scumpe și cu mărgăritare. Și a pus cele patru sipete înaintea dregătorilor, ca să socotească de cît preț sînt vrednice cele aurite și de cît preț cele unse cu rășină. Iar ei le-au prețuit pe cele aurite. Atunci le-a zis lor împăratul: „Am știut că așa se cuvine a vă grăi vouă, că aveți ochi trupești, dar aici nu se cade a socoti așa, ci a vedea și cu ochii sufletului, pe cele ce sînt înlăuntru, fie cinste, fie necinste”. Apoi, a poruncit să deschidă sipetele cele aurite și, așa, s-a văzut că sînt urîte în interior. Și le-a zis împăratul: „Acesta este chipul celor ce sînt îmbrăcați în haine luminoase și slăvite, mîndrindu-se cu multă putere și slavă, iar înlăuntru sînt pline de oase moarte și de lucruri rele”. După aceea, a poruncit să deschidă pe cele rășinite și unse cu smoală. Și, deschizîndu-le, i-a veselit pe cei ce erau acolo cu strălucirile ce se aflau într-însele și mireasma ce ieșea din ele. Deci, le-a zis împăratul: „Oare, știți cu cine se aseamănă sipetele acestea? Ele sînt asemenea cu acei oameni smeriți, ce erau îmbrăcați în haine proaste, al căror chip dinafară văzîndu-l voi, ați socotit defăimare a coroanei împărătești, plecăciunea mea pînă la pămînt înaintea lor. Dar eu m-am minunat de dînșii, cunoscînd cu ochii sufletului frumusețea și cinstea lor sufletească și i-am socotit mai buni decît coroanele, mai buni și mai cinstiți decît împărăteștile mese”. Și așa, împăratul a înfruntat pe dregătorii săi și i-a învățat pe ei a nu se sminti de cele văzute cu ochii trupului, ci să ia aminte, cu ochii sufletului, la cele dinlăuntru. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns