SINAXAR Sinaxar ortodox: Pomenirea Cuviosului Ioan de la Lavra veche

Redacția Ziarul de Bacău

Sinaxar romano – catolic: Pomenirea Sfintei Agnesa din Montepulciano

Un călugăr iubitor de Dumnezeu a îndrăgit tare mult un sihastru. Odată, a mers la acel sihastru, așa cum obișnuia, dar l-a găsit mort. A umblat prin hainele lui și a găsit printre ele opt galbeni de aur. Cînd i-a văzut, s-a mirat. I-a luat și a început să plîngă și să se tînguiască, pentru că își imagina că Dumnezeu se va mînia pe bătrîn din cauza acelor bani și-l va pedepsi. S-a rugat la Dumnezeu, să-i arate ce s-a întîmplat cu acel călugăr. La un moment dat, i s-a arătat îngerul Domnului, care i-a grăit: „Ce-ți este ție de plîngi așa, pentru acel sihastru?” Zis-a lui fratele: „De aceasta plîng eu, că, iată, am găsit la dînsul acești opt galbeni și mi se pare că pentru ei se va fi mîniat Dumnezeu pe dînsul și-l va fi trimis la pedeapsă, de vreme ce sihaștrilor, trăind în pustie, nu li se cade să strîngă și să țină la sine bani, că nu le sînt trebuitori.”

Atunci i-a răspuns îngerul: „De vrei să te înștiințezi de aceasta, adu-ți aminte de milostivirea lui Dumnezeu și de iubirea Lui de oameni. Că, de-ar fi toți, în toate, desăvîrșiți, atunci unde s-ar arăta milostivirea lui Dumnezeu și iubirea de oameni?” După aceste vorbe, îngerul s-a făcut nevăzut. Iar călugărul a înțeles astfel că sihastrul a fost iertat. Și i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru imensa sa iubire față de oameni. A îngropat trupul bătrînului, apoi s-a întors la chilia sa.

Fericitul Iacov s-a înstrăinat de lume și a renunțat la toată averea sa. A început să se laude cu ceea ce a făcut. „Cine altul știe mai bine decît mine mîntuirea mea?”, spune el peste tot. Într-o zi a venit la el un demon în chip de înger și i-a zis: „Curăță-ți chilia, să aprinzi candele și făclii și s-o îmbălsămezi cu miruri și tămîie, pentru că Hristos, plăcîndu-I nevoința ta, vine în noaptea aceasta, ca să-ți dea multe daruri”.

Nepriceputul Iacov a făcut tot ce i s-a cerut. Și așa a venit la el Antihrist la miezul nopții. Iacov a deschis ușa chiliei sale, i s-a închinat lui, iar diavolul l-a lovit direct în frunte. N-a stat decît o clipă, s-a întors și a fugit. A doua zi dimineață, Iacov s-a dus plîngînd la un bătrîn. Acesta, chiar înainte să-l audă pe Iacov vorbind, i-a spus: „Fugi de aici, că te-a batjocorit satana”. După ce Iacov a plîns multă vreme, bătrînul l-a certat și l-a sfătuit să meargă la o mănăstire. El a ascultat și a slujit la bucătărie șapte ani cu multă smerenie și ascultare. După aceea, a stat singur în chilie alți șapte ani, împlinind canoanele ce-i fuseseră date. Așa a învățat care-i calea lui Dumnezeu. A ajuns făcător de minuni și astfel și-a încheiat viața pămîntească. (Constantin GHERASIM)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.