Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfintei Iudita
Doi călugări au mers împreună la un tîrg ca să-și vîndă lucrul mîinilor lor. Și dacă au intrat în tîrg, s-au despărțit unul de altul. Unul dintre ei, cu meșteșugul și îndemînarea diavolului, s-a înșelat și a căzut în păcatul desfrînării. Cînd l-a regăsit fratele și însoțitorul său, i-a zis : „Să mergem, frate, la locul și la chiliile noastre.” El însă i-a răspuns: „Eu, frate, nu voi merge astăzi cu tine.” Celălalt, cînd a auzit acest cuvînt, s-a minunat și l-a întrebat: „Pentru ce, frate, zici că nu vei merge cu mine?” Iar el a oftat și i-a spus: „Eu, după ce te-ai dus și te-ai despărțit de mine, am căzut în păcatul desfrînarii și, pentru asta, nu voi merge acum cu tine la chilia mea.” Călugărul, cînd a auzit aceste cuvinte si l-a văzut pe fratele său foarte mîhnit, necăjit și deznădăjduit, și vrînd să-i scoată sufletul lui din pieirea deznădejdei, i-a zis: „Frate, și eu, dacă m-am despărțit de tine, am căzut în același păcat. Pentru aceasta, așadar, să mergem degrabă la chiliile noastre și cu osîrdie să ne pocăim și Dumnezeu ne va ierta noua greșeala și păcatul nostru.” Și așa, ascultînd, fratele a mers la chilia sa. Apoi, au mers la duhovnic, și-au mărturisit amîndoi împreună căderea lor în păcatul desfrînării. Iar preotul le-a dat canon de pocăință. Iar ei au primit cu dragoste canonul și s-au rugat amîndoi unul pentru altul. Dumnezeu a văzut silința și osteneala pe care o făcea călugărul ce nu căzuse în păcat, pentru mîntuirea și dragostea fratelui său, și peste puține zile, a iertat păcatul lui. Și a înștiințat Dumnezeu pe bătrînul duhovnic că pentru multa dragoste a fratelui, ce n-a greșit, s-a iertat păcatul celui ce a greșit.
Aceasta este dragostea cea adevărată, ca să-și pună cineva sufletul pentru mîntuirea fratelui său.
Sfîntul profet Ieremia a precizat care sînt căile pe care Dumnezeu le-a pus în față oamenilor: „Iată, am dat înaintea ochilor voștri calea vieții și calea pierzării; pe care veți voi, pe aceea veți merge. Să cunoașteți, dar, cursele diavolului și departe de ele să umblați. Tuturor văduvelor și săracilor să nu le faceți rău. Iar, de-i veți asupri cu nedreptate și de vor striga, suspinînd, aceia, către Mine, îi voi auzi pe ei și Mă voi mînia asupra voastră, și vă voi pierde pe voi cu sabia și vor fi femeile voastre văduve și fiii voștri săraci. Ci, să fiți, spre cei săraci, ca niște părinți, și, spre văduve, ca niște soli ai lui Dumnezeu, ca, printr-înșii să intrați în calea vieții veșnice, întru Împărăția Cerului”, așa a zis Domnul. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns