Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfintei Ecaterina de Suedia
Pe cînd umbla Sfîntul Andrei printre oameni în tîrg, aproape de stîlpul pe care l-a ridicat Sfîntul împărat Constantin (este vorba de stîlpul deasupra căruia Constantin cel Mare a pus piroanele cu care a fost pironit pe cruce trupul cel de viață făcător al lui Hristos-Dumnezeu, pentru acoperirea și păzirea Constantinopolului), o oarecare femeie cinstită, luminată de Duhul lui Dumnezeu, fiind în somn, l-a văzut pe fericitul Andrei că umbla printre mulți oameni, strălucind ca un stîlp de văpaie. Iar unii oameni, fiind fără de minte, îi dădeau brînci, alții îl băteau peste grumaji, alții făcîndu-i felurite alte necazuri și mulți, privind la dînsul, ziceau: „Cîte nebunii face acesta!”. După dînsul umblau niște făpturi vinete și întunecate, care grăiau: „O, de n-ar mai da Dumnezeu pe altul ca acesta pe pămînt, că nimeni nu ne-a ars inima ca acesta. Că, nevrînd să facă slujbă săpînului său, s-a prefăcut nebun și batjocorește pe toată lumea.” A mai văzut femeia aceea că acei întunecați însemnau pe cei ce-l băteau pe Sfînt, și ziceau în sinea lor: „Aceasta ne este nouă măcar de mîngîiere, căci oamenii îl bat prostește, iar pentru acest motiv vor fi osîndiți în ceasul morții lor. Aceasta întrucît l-au lovit fără chibzuință pe plăcutul lui Dumnezeu și nu le este lor nimic pentru mîntuire”. Auzind toate acestea, cu Duhul lui Dumnezeu, Sfîntul Andrei, ca o văpaie făcîndu-se asupra întunecaților, le-a risipit semnele, cu putere înfricoșătoare, și i-a ocărît, zicînd: „Nu vi se cade vouă a-i însemna pe aceștia, căci eu m-am rugat Stăpînului meu ca să nu le fie lor păcat din aceasta. Deoarece tot ceea ce fac, o fac din neștiință și se cade ca pentru lucrurile cele din neștiință să primească iertăciune. „După ce a auzit pe Sfîntul grăind asemenea cuvinte către acei întunecați, femeia și-a ridicat privirea în sus și a văzut că cerul era deschis, ca niște porți, și ieșeau de acolo mulțime de rîndunele frumoase, iar în mijlocul lor, un porumbel mare, alb ca zăpada. Pasărea s-a pogorît și a stat cu rîndunelele, deasupra Sfîntului, purtînd în gura sa o frunză de aur, ca de măslin, și a grăit către dînsul: „Primește frunza aceasta, că Tatăl Atotțiitorul și Domnul Savaot ți-a trimis-o ție, ca semn din Rai, că ești milostiv și iubitor de oameni, precum este și El milostiv și te va proslăvi pe tine și El însuși va înălța numele Său prin tine, că ai socotit a-i milui pe cei ce te bat și a nu avea ei din aceasta păcat.” Zicînd aceasta, porumbelul a stat pe capul lui. Văzănd această minune, acea femeie milostivă a început a se mira. Apoi, venindu-și întru sine, după vedenia din vis, nu putea să mai vadă nimic și, minunîndu-se, a spus: „O, cîți oameni luminoși are Dumnezeu pe pămînt și nimeni nu știe de dînșii.” De multe ori a voit să spună cele ce a văzut, dar Puterea lui Dumnezeu o oprea pe dînsq, și chiar de ar fi dorit, de frică, tăinuia minunea. Odinioară, Sfîntul Andrei a întîmpinat-o pe femeie și i-a zis: „Păzește-mi taina mea, Varvara (că așa era numele ei) și să nu o spui la nimeni acum, pînă ce voi trece la locul acoperămîntului celui minunat al casei lui Dumnezeu!” Iar ea i-a spus lui: „Chiar de aș voi să spun cuiva, nu pot, cinstite părinte luminătorule și Sfinte al lui Dumnezeu, că mă oprește pe mine o Putere nevăzută, care intră cutremurînd oasele mele, și puterea mea se tulbură.” (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns