SINAXAR Sinaxar ortodox: Pomenirea Sfîntului Martinian

Redacția Ziarul de Bacău

Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Benignus și Sfîntul Valentin

Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioșilor Săi, iar moartea păcătoșilor este rea. Despre aceasta, proorocul David a zis: „Pentru ce mă tem în ziua cea rea? Că fărădelegea mea mă va împresura”. Căci ceasul morții noastre va veni negreșit și nu va trece. Toate vor rămîne deșarte, iar omul va fi singur, gol, fără de ajutor, fără de ocrotire, fără de tovarași, negătit, fără de îndrăzneală.

De mulți povățuitori are trebuință omul în ceasul acela al despărțirii sufletului, de multe rugăciuni, de multe ajutorări. Pentru că atunci mare va fi frica, mare cutremurul, mare taina, mare primejdia acelui ce se desparte de trup și se duce către lumea aceea. Dacă aici pe pămînt, mutîndu-se dintr-un loc într-altul, cineva are nevoie de oarecare povățuitori, cu atît mai mult, atunci, cînd ne ducem în locurile cele ce sînt în veac nețărmurite, de unde nimeni nu s-a întors. Acela este ceasul omului singur și nu are trecere. El reprezintă sfîrșitul a tot ce vedem. Trecerea este cumplită, dar toți o vom încerca. Strîmtă și cu necaz este calea, dar toți vom călători pe dînsa. Plîngem și suspinăm, dar nimeni, dintre oameni, nu este, care poate să ne ajute. Celor care pleacă dincolo le ștergem lacrimile ochilor, limba lor cea arsă o răcorim cu apă, urechea o punem la gura lor, să auzim cuvintele lor cele din urmă, zicînd: „Cum te vezi pe tine, frate, acum? Nu te teme, iubitor de oameni este Dumnezeu.”

Atunci, nu este întru noi răutate, grijă de bani, grijă de bucate. Și, văzînd taina cea mare a morții, ne clătinăm capetele noastre și pe noi înșine ne smerim și vai și amar zicem, cînd cela ce se duce de la noi, de la toți luîndu-și iertaciune și pe toți îmbrățișînd, zice: „Rămîneți sănătoși, fraților buni, rugați-vă, știind și cunoscînd că mă duc în cale lungă, pe care niciodată, cu adevărat, nu am călătorit și merg, în țară străină, unde nimeni nu mă cunoaște și în lume înfricoșătoare, de unde nimeni nu s-a întors, și în pămînt întunecat, unde nu știu ce mi se va întîmpla, în iad adînc și la judecată, unde îngerii nu caută la fața nimănui. Mîntuiți-vă, prieteni, că eu nu mai sînt de acum prieten al vostru, ci străin. Mîntuiți-vă, rudenii, rămîneți sănătoși. Puțin timp va trece și veti veni aici. Orice bine am lucrat, plata acum am luat și orice faptă bună am trimis înainte, aceasta mă va și întîmpina. De am miluit pe cineva pe pămînt, în ceasul acesta mă va milui. Că strîmt și cu necaz este ceasul acesta de acum, la ieșirea sufletului, mai presus decît orice a fost dureros pe pămînt.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.