SINAXAR Sinaxar ortodox: Sfîntul Mucenic Codrat, din Corint, și cei împreună cu dînsul: Ciprian, Dionisie, Pavel, Anacton și Crescent

Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Dominic Savio

„Toți știu că începătura a tot binele este rugăciunea, mijlocitoarea vieții veșnice și a mîntuirii. Sînt nevoit, dar, să vă grăiesc de dînsa, pe cît voi putea, ca unora ce, deprinzîndu-vă a viețui în rugăciune și îndeplinindu-vă de-a pururea lucrurile lui Dumnezeu, cuvîntul acesta și mai silitori să vă facă pe voi. Iar, pe de altă parte, ca cei ce viețuiesc molatic în rugăciune și își lasă sufletul pustiu, să-și cunoască paguba pentru vremea trecută și să nu se lipsească de mîntuire în cealaltă vreme. Deci, iată cel dintîi mare lucru ce voi grăi despre rugăciune: tot cel ce se roagă vorbește cu Dumnezeu. Dar cum se poate, om fiind, să vorbească cu Dumnezeu? Toți, adică, știu, dar nu putem spune cu deamănuntul cinstea aceasta. Că această cinste covîrșește și marea vrednicie a îngerilor, măcar că ei mai bine o știu, precum un slăvit prooroc spune despre dînșii că, făcînd ei cu frică rugăciunile, pe care le aduc lui Dumnezeu, își acoperă cu aripile fețele și picioarele, cu multă cuviință, cucernicie și cu sfială. Că nu pot tăcea de atîta frică. Asemenea ți celelalte toate, adică firea și viața și înțelepciunea și cunoștința și tot ce se poate spune, toate sînt deosebite de ale noastre. Iar rugăciunea este lucru de obște al îngerilor și al oamenilor. Și nu este nici o deosebire între amîndouă firile de rugăciune. În taină te așează, deci, împreuna cu dînșii, și degrabă vei păși în viața lor, în cinstea și în bunul neam, și întru cunoștință, prin viața ta, în tot locul și ceasul”. (Cuvînt al Sfîntului Ioan Gură de Aur despre rugăciune)

Cîtă frică și cutremur și cîtă nevoință suferă sufletul cînd se desparte de trup, sau după despărțire? Că vin către dînsul toate puterile întunericului. Și îi aduc lui toate păcatele cele întru știință și întru neștiință, de la naștere pînă la ceasul cel mai de pe urmă al lui, întru care s-a despărțit de trup și stau pîrînd cumplit. Dar stau și sfintele Puteri înaintea feței demonilor, aducînd împotrivă vreo oarecare faptă bună, ce a lucrat sufletul acela. Deci, ce fel de cutremur ți se pare a avea atunci aceasta, la o înfricoșătoare cercetare ca aceea și la o nemăsurată cercare, la judecată fiind supus? Nu este cu putință a povesti cu cuvîntul sau a înțelege cu cugetul frica aceea ce cuprinde pe suflet atunci, pînă la dumnezeiasca hotărîre.

De i se va da lui izbăvire, îndată cei ce se împotrivesc celor răi iau putere și el e răpit de dînșii și fără opreală se duce întru negrăita bucurie și slavă, întru care va fi așezat. Iar dacă, întru lenevire trăind se va afla nevrednic de izbăvire, aude acel glas înfricoșător: „Să fie depărtat necredinciosul, ca să nu vadă slava lui Dumnezeu.” Atunci îl ajunge pe el ziua mîniei, ziua necazului și a durerii celei nesfîrșite, ca se dă în întunericul cel mai dinafară

Unde este atunci nălucirea lumii și lauda? Unde este mărirea deșartă și răsfățarea, dulceața deșartei, a nestătătoarei vieți? Unde banii? Unde bunul neam? Unde tata sau mama? Sau frați sau prieteni? Cine din aceștia va putea să scape sufletul cel ars în foc și muncit de alte nepovestite chinuri? (Constantin GHERASIM)