Din învățătura Sfinților Părinți: „Să nu te deznădăjduiești, omule, nici să nu te depărtezi de rugăciuni, ci să mergi la biserică. Păcătos fiind, roagă-te lui Dumnezeu cu suspine și El îți va da ție iubirea sa de oameni și iertare de păcate. Dar, dacă vei deznădăjui, nevrînd să vii la pocăință, atunci te dai singur în stăpînirea satanei. Sau, dacă îndoindu-te, nu mergi la pocăință, te opui darului dumnezeiesc care voiește să te miluiască nu doar pe tine, ci pe toți cei care vin către Dumnezeu cu dragoste și pocăință. Acum, trebuie să alegi ce este mai bine: Dacă este bun păcatul, păzește-l și trăiește în el pînă la sfîrșit, iar dacă îți dai seama de osînda pentru păcat, atunci de ce petrei în fapte pierzătoare? Pentru că Mîntuitorul Iisus Hristos a spus: «În starea în care te vei afla, întru aceia te voi judeca».
Nimic să nu cinstiți mai mult decît pe Domnul, și să vă îngrijiți de sufletul vostru. Că , ce folos este omului, dacă ar dobîndi toată lumea, iar sufletul și l-ar pierde, zice Domnul. Sau, ce va omul, în schimb pentru sufletul său? Că nimic n-am adus în lumea acestea și este vădit că nici a scoate ceva nu vom putea. Ci, goi vom învia. Numai în fapte bune sau în cele rele, vom fi îmbrăcați, ca într-o haină. Și nu numai în fapte vom fi îmbrăcați, ci și în cuvinte și în gînduri. Așa vom sta la această înfricoșătoare Judecată, unde fiecare își va lua plata ostenelilor sale, după dreapta hotărîre a Domnului: sau în odihnă, sau în chin, în veacul veacului. Fericiți sînt cei ce plîng cu lacrimi, după durerea inimii, că aceia se vor bucura. Fericiți cei ce iubesc pe Dumnezeu și pe aproapele, că aceia se vor milui, pentru că, cel ce iubește pe Dumnezeu, și pe aproapele său îl iubește, pentru că în iubirea de frate, se află moștenirea veșnică a bunătăților.” (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns